câteodată mi-e dor de serile-n care-mi vărsam amarul în pagini colorate,pseudoblocate apoi sub o cheiţă.tot pe-atunci când tehnologia era şi nu era şi caietele şi stilourile şi culorile se sfărmau,firave-n mâinile mele..
de inocenţa absurdă a viselor şi iluziilor pre-adolescentine,de nevoia de-a fugi de acasă spre o independenţă singuratică.erau seri în care visam la poveşti de dragoste cu hipioţi şi tricouri şi escapade-n natura cea bătrână,unde dramele din despărţiri făceau parte din inocenţa poveştilor şi-a învăţăturilor.
şi.apoi mi-e dor de acele vremuri,căci iepurii erau încă animale desenate şi-nchipuite-n cărţi,alte iluzii din alte vieţi ale altor oameni,din grupul fictiv al cărora,pe atunci,nu ştiam că am să ajung.poveşti de dragoste,atâtea au rămas în urmă şi doar una-mi mai bântuie visele,întunecându-mi tunelele subconştientului cu imagini sculptate-n bucăţi de carne şi gemete absurde,coborâte din plăcerile trupeşti,antice,primitive.mi-e dor de acele vremuri,căci în toate acele vremuri nu mi-era dor şi nu mi-era drag şi nu-mi muşcam buzele gândindu-mă la oraşul mare ce,pe străzi paralele găzduieşte adesea,iepuri şi domnişoare-mbătate de dorul lor.
pe-atunci nu-mi tremurau oasele şi nici pielea nu-mi îngheţa la auzul numelui,la văzul chipului,iar inima nu-şi pierdea controlul la simpla şi fugitiva idee că iepurele ar putea ,încă o dată,să-mi calce pragul uşii lăsându-mă sedată cu halucinanta-i siluetă.
0 comments:
Trimiteți un comentariu