la un moment dat,când m-am izbit de total nesurprinzătorul zid,acel blocaj emoţional alcătuit din tulburări mentale şi experienţe anterioare,pe-atunci încă nu-mi terminasem ciocolata primită de la el ,în seara cu princina,pricinile.
aveam impresia că până la sfârşitul ei voi fi deja îndrăgostită-o mare previuzine plină de nonsens,făcuta de mine,pentru mine.
pe-undeva bucăţica mai există.acea ultimă bucăţică care avea să ma înrăgostească,ca reacţie adversă a hormonilor,a legăturii şi-a instabilităţii mele mentale.o mai fi existând pe undeva,dar sentimentul pe care mi-l imaginam să-l port pe chip,ei bine,el nici măcar nu a existat.
a trecut fulgerător la un moment dat,între începutul toamnei şi sfârşitul ei,prin viaţa mea,dar am rămas la fel de dezamagită,de singură încât a nu-mi calcula felul în care-mi voi trăi viaţa,pare o glumă proastă.mă izbesc prematur de marile probleme şi-atunci se nasc coşmarurile şi din ele frica.
e început de iarnă şi totuşi ploaia moleşită,parfumată-n miresme pline de primăvară,îmi adânceşte trăriea.
mă trezesc singură între oameni şi tristă-n familii.dac-ar ninge şi viaţa mea s-ar acoperi de uitare.
0 comments:
Trimiteți un comentariu