fascinaţie.

-Bucata asta ar putea fi foarte bine împărţită în două felii.Îmi amintesc cum era acolo pâinea..mai bună şi mai uscată.Şi mai subţire,categoric mai subţire.Şi mai e şi roşia asta,aproape putredă de când stă şi veghează lumina din frigider,dar e mai dulce aşa.Acolo nu aveam voie.Nu,nu,nu!Nici felii duble de pâine şi nici roşii vechi de două zile.Ah şi mai era şi cafeaua aceea perfectă , pentru care-mi făceam curaj dimineaţa să-mi ridic trupul din pat.Cafeaua şi ţigara rotită în jurul tuturor ierburilor cu parfum halucinant.Era delirul aerul proaspăt de munte şi-al lucrurilor sănătoase.

-Devine fascinant cât de repede poţi să te rupi de obiceiuri.De sănătate.

-E şi mai fascinant procesul în care un om se poate rupe de sănătatea sa sufletească.Hai că n-am să mor de la o roşie stătută şi nici de la o felie mai groasă de pâine,chiar de arterele mi se vor îngroşa mai tare,în următorii ani.Dar sănătatea asta sufletească,graniţa ei cu boala...Toate.Sentimentul de neputinţă .Sunt multe,n-am să le explic.Mă fascinează ruperea de normal,de sănătate.Asta şi cum toate gândurile se pot naşte de la un sandwich învechit,digerat noaptea.

-Şi timpul..

-Categoric timpul.Acum câteva unităţi de timp,cea mai mare problemă a mea era ruperea de irealitatea irealităţii verii.Acum nu mai.Acum singura mea problemă e boala asta sufletească.M-am îmbolnăvit sorbind prea mult alcool negru.Şi ce e cel mai ciudat,e că mă aşteptam să-mi crape ficatul mai întâi.Dar mi-a crăpat sufletul.

-El ţi-a fost singurul...organ vulnerabil,de când te ştiu,draga mea..