vara indiană.

vara plecase de mult şi după cum tot îmi repetam în minte,departe erau toate valurile calde şi zâmbetele uşoare,apusurile calde şi vântul fierbinte ce ardea pielea,în mijlocul deşertului cu gust de Lună.vara se maturizase şi devenise o tânătă indiancă ce părea să fugă de destinul său tragic.odată cu ea alergam şi eu într-un delir ce părea cules din cărţi şi poveşti vechi . frunzele picau leneş şi adesea mă surprindea lenea cu care se îndreptau spre moarte.întreaga lume fugea de fapt şi ironia făcea ca această fugă să fie una lentă , deşi inevitabil toate,dar toate cărările aveau ca destinaţie ultima zi de căldură , prima zi de îngheţ.

noaptea se lungise într-atât de mult , încât ceasurile se opriseră.cam pe atunci revenise în viaţa mea o morală mai veche , ce îmi distorsiona aproape zilnic realitatea.totuşi reuşeam să trec prin fiecare zi , cu zâmbetul larg pe buze şi-aveam în orizontul meu , din nou un iepure.

apăruse la naşterea verii.