obişnuinţă

că e doar o noapte sau nopţile se repetă,ideea e că monotonul se rupe.se rupe obişnuinţa şi de acolo începe dezastrul.căci după ce gemete s-au frânt în ecouri şi zilele s-au născut din sforăituri suave , devine aproape imposibil reataşarea de salteaua singuratecă şi golul camerei.nopţile devin reci şi...şi în untimele clipe de realitate tot corpul tremură în abstinenţa unui trup..mai ales când din acel trup ,cea mai cruntă şi plină de dor îndrăgpsteala a izvorât,undeva pe culoarele timpului...