Momentul in care seara s-a lasat m-a surprins prin acea teribila stare de tristete,apasata,aproape de inceputul unui alt episod depresiv.teama mi-a invadat mintea,caci linistea din toate saptamanile ce-au trecut ar fi putut cauza cofuzie.sa fi fost liniste cu adevarat sau doar acel mijloc dintre manie si depresie?oricum ar fi fost un dor absurd ma palise la apus de soare.mi-era dor de el de cateva seri bune,cam de cand plecase.numai ca,nu mai prea conta dorul meu,pentru ca nu puteam sa-l exprim nimanui,nici macar mie,recunoasterea lui la un nivel sonor ridicat,provocandu-mi o profunda stare de repulsie.

Seara trecuse peste mine,precum anii trec peste pamant.Spre dimineata-mi schimbasem intreaga stare de spirit,dar nu si dorul.Nu,el nu putea fi schimbat sau inlocuit,dar putea fi mascat de-o usoara si noua obsesie.a gandeam la trupul inalt cu bucle si zambetul imi aparea pe fata,vindecandu-mi oarecum dorul macabru,datator de greata.

Si-apoi soarele iesi pe cer,se facu zi.O ultima zi in paradisul datator de liniste,acelasi paradis pe care-acum catva ani il consideram iad,acelasi iad in care acum ma scald caci naste cele mai vinovate placeri.Pe strazi aproape ca simt urmele trecute ale copilei ce privea altadat' spre gara,spre plecari,niciodata spre reveniri.Pe strazi domneste linistea,char si-ntre toate masinariile zgomotoase,chiar si-n gara,cand sinele scartaie teribil.

O ultima zi de liniste,pe balconul de unde dimineata de dimineata Ra inca-si mai ridica barca solara spre bolta albastra a cerului,pentru ca seara,zeul intunericul,Apophis sa-ascunda lumina,deschizand poarta spre miile de alte lumi.