terapie

am trecut ieri pe-acolo.eram in drum spre casa,dar simteam ca trebuie sa fac un ocol,sa spun cuiva ceea ce simteam,ceea ce ma framanta,ceea ce-mi provoca tulburari in respratie,in ritmul cardiac,in starea de normalitate in care traisem,pana sa ma intorc in marele oras.

alternam de cateva zile in stari bipolare.lui i-am spus ca aiurez intre ele,ca nici nu mai stiu daca sunt vesela sau trista,caci si vocea-mi interioara parea sa-si fi schimbat tonul sarcastic,ironic.mi-a dat sa beau un ceai,ca altadata si-atunci am simtit cum frica pe care-o aveam fata de tot ceea ce insemna el,disparuse.nu-mi mai placea,nu,nu ma mai atragea.puteam sa-l vad,in sfarsit cu alti ochi.

m-am simtit ca la o sedinta de terapie.vorbeam constant,minute-n sir,dupa care schimbam subiectul,ma bagam in treburile lui,ii schitam idei,profile psihologice ale clintilor.imi vanduse cerceii,poate ca asta ma determinase sa pierd orice urma de sclipire fata de el,disperarea aceea de moment,in care-am realizat ca nu insemnasem nimic din moment ce perechea aceea de cercei nu mai era in magazin.sau poate totul era diferit si macar pentru-un moment ma ascultase cu adevarat.inainte sa parasesc marele oras pentru saptamanile de liniste de-acasa,ii spusesem ca vreau sa ramana la vanzare,poate cineva ii merita mai mult.nu stiu.

dar m-am simtit ca la terapie si-n timp ce-i vorbeam despre tot ce ma nelinistea,in mintea mea zbura un gand,se izbea de scoarta cerebrala,ca-ntr-un joc de ping pong digital,din anii '8O.ma gandeam la ideea psihologului,viitorului psiholog,in fata unui alt psiholog,asteptand consiliere.ma intrebam daca e normal sa nu-mi pot vindeca singura sufletul si daca e normal,cum sa ma astept sa pot vindeca alti oameni?

pana cand mi-am terminat a doua ceasca de ceai,imi primisem deja toate raspunsurile.le stiam deja si parca intregul scop al vizitei mele era sa-mi fie confirmate.stiam ca ma blochez,ca mi se blocheaza orice simtire cand totul e prea frumos,cand grija e prea mare si-atunci fug sa ma ascund in toate imperfetiunile.analizez totul,ma transform dintr-un suflet bolnav intr-unul suferind de OCD si de-acolo totul se naruie,pana cand ma trezesc din nou singura.

mi-a zis sa-i dau o sansa.sa-mi dau o sansa,caci merit.ar trebui sa fiu fericita fara sa fiu capsata-n loc de toate lucrurile insignificante.mi-a spus sa privesc toata latura pozitiva a intregii mele situatii,la cum am primit ceea ce-mi doream si cum trebuie sa ma bucur.

am plecat acasa,printre ninsoarea rece,de sfarsit de iarna.am dormit o mare parte din dupa-masa.catatonica-n fata serialului de care-am prins o usoara afectiune,am desenat si fabriat bijuterii pana tarziu in noapte.

azi nu m-am putut ridica din pat la timp pentru primul curs.nu,dar azi m-am trezit linistita,fericita din nou.

vesela ca am trecut pe la tiganci,c-am facut o sedinta de terapie,ca..nu stiu.m-am trezit vesela c-am reusit sa ma scot din groapa in care ma bagasem,involuntar,in dimineata in care pentru intaia oara mi-am imaginat viata asa cum urmeazaza sa fie.