n-am fost acasa de cateva saptamani bune si e putin ciudat ,cum, gasesc mereu totul neschimbat aici si totusi presarat cu putine arome de ceva nou.mi-e drag si mi-e bine in lumea calda pe care ai mei au construit-o,cu grija.o lume in care relele nu par sa patrunda si dezastrele exista doar la televizor,la radio si prin ziare.aici e lumea unde sfarsitul lumii m-ar putea prinde fericita.
ultima data-n camera mea,intr-un dulap inchis,plin de amintiri,am gast intr-o cutie cateva tigari.un lucky rosu,va rog si fumul l-am inspirat acum recitand carti dragi mie.m-am tot gandit la oameni din alte timpuri,la amintiri,la jumatatea de deceniu ce se tot prelungeste,pana devine-un complet,pana cand cinci ani au sa devina sapte si din sapte zece.m-am tot gandit si-n zadar cred c-am plans pe drumurile spre casa din marele oras,dupa iesiri nocturne si haotice.recitind pagini plini de drag,am descoperit un pasaj are m-a atins pentru intaia oara cu adevarat,desi ochii mei l-au mai intalnit:
daca e sa dau crezare tuturor trairilor mele,tuturor sentimentelor si vorbelor aruncate-n golul din minte,de-acea voce interioara,ar insemna c-am iubit o singura data.si daca e sa cred ca iubirea exista cu adevarat o singura data-n viata unui om,ce ma mai impiedica sa spun c-am iubiti si-am pierdut?
"cat despre fiinta iubita,ea nu te-a inteles niciodata"...dar daca m-ar fi inteles?daca visele nu s-ar fi shimbat si-as fi trait intr-un delir,pentru tot restul vietii mele?ma intreb cum mi-ar fi fost acum viata.dar destinul a fost scris,demult,in alte timpuri,in acele timpuri pe care-acum nu mi le mai amintesc.
si totusi,in plina-mi neintelegere a propriei mele persoane,gasesc cu surprindere persoane care-mi inteleg mai bine existenta,desi nu-mi cunosc trecutul si la o adica nici nu se arata interesate sa-l cunoasca...si la ce bun,caci atunci obsesia-mi legata de iepurele alb ar fi inteleasa ca o psihoza,ar fi tratata si remediata si asta -ei bine-asta m-ar depersonaliza.
persoane nu sunt multe si e doar una,care-mi gadila simturile,care ma educa,care ma face sa zambesc,sa-nnebunesc,sa ma bucur si sa ma-ntristez.e doar e persoana care-mi face surprize si ma strange-n brate fara motive,desi stransul in brate e o-ncalare completa a principiilor unui trup far' de suflet.
m-a intrebat azi,daca mi-ar placea sa facem ceva impreuna de ziua mea.doar noi doi,spre seara.mi-am imaginat pentru cateva momente intreaga scena.nu cred ca a mai existat cineva,inafara de familia mea,care sa-mi faca vreun plan asa frumos in acea zi a anului,in care dezastre psihologice au loc iar mintea mea o ia razna,intr-un dans tribal si haotic.
mi-am imagnat scena si , in cuvinte marunte, i-am multumit ca m-a facut sa visez.cu ochii deschisi.
0 comments:
Trimiteți un comentariu