inapoi la realitate,pentru o vreme.
la unul de cursurile de psihologie,am auzit o replica faina.nu o tin minte exact,caci mi-e greu dimineata sa nu am fantezii sexuale cu patul moale si pernele pufoase incalzite pe calorifer.totusi,prin goluri ale fanteziei mele obsecene,am auzit ideea despre componenta omului.despre cele doua realitati in care traieste.si-apoi..si-apoi nimic,caci e o teorie foarte bine gandita.totusi realitatile mele ,in care traiesc sunt cu mult diferite fata de cele pe care manualele de psihologie,cartile si specialistii le identifica.
uf,de fapt,eu traiesc in mai multe realitati si toate-mi plac.toate ma compun,toate se desfasoara comform unui plan aproape divin.cea mai normala e cea a vietii de zi cu zi,de fapt,cea in care-mi place cel mai putin sa fiu.sunt treaza si atotcunoscatoare-sau cel putin mi-ar placea sa fiu.sunt ceea ce mi-as dori sa fiu,dar deloc ceea ce simt,caci daca ar fi sa dau liber fintei pe care-o simt inauntrul meu,mi-as pierde culorile si energia si de fapt,pofta de a merge mai departe.
si-apoi e realitatea in care-mi place sa fiu pana intr-un punct,cea in care-mi alterez starea de constiinta,cea in care trecerea de la bine la rau se face insesizabil.si-asa am tot patit,dupa numeroasele iesiri nocturne,prin marele oras.cand e bine e bine si-as vrea sa-mi lipesc trupul de copilul bucalat si sa raman acolo pe vesnicie,dar cand trecerea spre rau are loc,ma vad alergand in golul lasat in urma de iepurele alb.
in realitatea-mi cotidiana,sunt constienta de oboseala pe care mi-o provoc cu aceeasi veche poveste,cu delirul si efortul alergatului,printre amintiri si tot ceea ce mi-am imaginat odata-dar tot ceea e nu este de fapt.in realitatea cotidiana,ei bine,sunt cateodata chiar plitisita si ironica fata de propria-mi persoana.si-apoi vine intrebarea,cea suprema:daca upa atata vreme inca sufar,inca sper..mi-e oare scris in destin sa fiu asa intreaga-mi viata?
mai e si cea de-a treia realitate,cea in care visez.cea in care fanteziile sexuale cu patu-mi moale si pernele-ncalzite,chiar au loc.cea in care dorm si doamne,cum imi mai place sa dorm de-o vreme.subconstientul mi-e mereu plin de idei si interpretari,lucruri care,peste zi le simt doar in migrene,in ritmuri cardiace colibriene.
si toate,toate ma compun,ma asambleaza,spiritual,psihic,sufleteste.planuri mari ale vietii si introspectii in seri de meditatie.dar sunt treaza acum,deci realitatea cotidiana-mi domina viata.pe moment,introspectandu-mi restul starilor,constientizez ca iepurele alb e scuza ideala ca sa nu fu fericita,desi as putea.e scuza ideala pentru orice esec,caci e mai simplu sa dau vina decat sa mi-o asum.mecanismul de aparare functioneaza la capacitati maxime,dar din urma,armata bucalata a copilului meu drag,prinde avant.mai trece o zi,mai trec doua si timpul ma gaseste uitandu-ma-n gol spre chipul lui.mintea-mi pune intrebari.
de ce si cum am ajuns aici?nu stiu.nu mi-am dorit,dar imi place.e totul un soi de comfort sufletesc in care mi-e bine sa traiesc.e un xanax si-o amfetamina,un nerv si-apoi un minut de liniste.
asta doar asa.
pe-un alt plan.poate al 4-lea.
stii..in seri tarzii precum cea in care starea-mi de constiinta-m putreda se trezeste,imi amintesc de dezechilibrul emotional pe care-l infrunt.doamne,am o familie fericita,din care-am invatat iubirea,si-apoi respetul si prietenia.dar..la ce bun lectii de viata innascute,cand..cand nu am cu cine sa le impartasesc?
la unul de cursurile de psihologie,am auzit o replica faina.nu o tin minte exact,caci mi-e greu dimineata sa nu am fantezii sexuale cu patul moale si pernele pufoase incalzite pe calorifer.totusi,prin goluri ale fanteziei mele obsecene,am auzit ideea despre componenta omului.despre cele doua realitati in care traieste.si-apoi..si-apoi nimic,caci e o teorie foarte bine gandita.totusi realitatile mele ,in care traiesc sunt cu mult diferite fata de cele pe care manualele de psihologie,cartile si specialistii le identifica.
uf,de fapt,eu traiesc in mai multe realitati si toate-mi plac.toate ma compun,toate se desfasoara comform unui plan aproape divin.cea mai normala e cea a vietii de zi cu zi,de fapt,cea in care-mi place cel mai putin sa fiu.sunt treaza si atotcunoscatoare-sau cel putin mi-ar placea sa fiu.sunt ceea ce mi-as dori sa fiu,dar deloc ceea ce simt,caci daca ar fi sa dau liber fintei pe care-o simt inauntrul meu,mi-as pierde culorile si energia si de fapt,pofta de a merge mai departe.
si-apoi e realitatea in care-mi place sa fiu pana intr-un punct,cea in care-mi alterez starea de constiinta,cea in care trecerea de la bine la rau se face insesizabil.si-asa am tot patit,dupa numeroasele iesiri nocturne,prin marele oras.cand e bine e bine si-as vrea sa-mi lipesc trupul de copilul bucalat si sa raman acolo pe vesnicie,dar cand trecerea spre rau are loc,ma vad alergand in golul lasat in urma de iepurele alb.
in realitatea-mi cotidiana,sunt constienta de oboseala pe care mi-o provoc cu aceeasi veche poveste,cu delirul si efortul alergatului,printre amintiri si tot ceea ce mi-am imaginat odata-dar tot ceea e nu este de fapt.in realitatea cotidiana,ei bine,sunt cateodata chiar plitisita si ironica fata de propria-mi persoana.si-apoi vine intrebarea,cea suprema:daca upa atata vreme inca sufar,inca sper..mi-e oare scris in destin sa fiu asa intreaga-mi viata?
mai e si cea de-a treia realitate,cea in care visez.cea in care fanteziile sexuale cu patu-mi moale si pernele-ncalzite,chiar au loc.cea in care dorm si doamne,cum imi mai place sa dorm de-o vreme.subconstientul mi-e mereu plin de idei si interpretari,lucruri care,peste zi le simt doar in migrene,in ritmuri cardiace colibriene.
si toate,toate ma compun,ma asambleaza,spiritual,psihic,sufleteste.planuri mari ale vietii si introspectii in seri de meditatie.dar sunt treaza acum,deci realitatea cotidiana-mi domina viata.pe moment,introspectandu-mi restul starilor,constientizez ca iepurele alb e scuza ideala ca sa nu fu fericita,desi as putea.e scuza ideala pentru orice esec,caci e mai simplu sa dau vina decat sa mi-o asum.mecanismul de aparare functioneaza la capacitati maxime,dar din urma,armata bucalata a copilului meu drag,prinde avant.mai trece o zi,mai trec doua si timpul ma gaseste uitandu-ma-n gol spre chipul lui.mintea-mi pune intrebari.
de ce si cum am ajuns aici?nu stiu.nu mi-am dorit,dar imi place.e totul un soi de comfort sufletesc in care mi-e bine sa traiesc.e un xanax si-o amfetamina,un nerv si-apoi un minut de liniste.
asta doar asa.
pe-un alt plan.poate al 4-lea.
***
ma trezesc suspinand pe strada,dupa iepuri albi.printre suspine apare si realitatea,caci pana la urma,tot ceea ce fac nu e ceea ce mi-am imaginat si drumul spre casa e altul.in mintea mea nu a existat nici macar pentru o secunda,in trecutul asta..mai indepartat,mai vulgar,din care toate maniile si depresiile,tulburarire si anxietatile se trag,in tot trecutul nu a existat nici macar pentru o clipa ideea esecului.n-am stat sa ma gandesc ca am sa-mi schimb viata,ca am sa raman captiva in granita aceea,pe care atunci nu o cunosteam,dar acum mi-e mai cunoscuta decat propria-mi piele.imi maginam altfel viata,mai fericita.ah,nu ca acum nu as fi,caci momentele-n care cad pe ganduri,uitandu-ma-n gol spre copilul bucalat ma umple de veselie.am eviatat o vreme buna sa simt ceea ce ma tem sa simt,caci stiu ca imediat,sistemul de aparare al mintii,al sufletului meu,va intra in actiune.
si.of..ce mai paznic.
imaginar.
real.
real in mintea mea,ergo imaginar.
0 comments:
Trimiteți un comentariu