si pe cand ma plangeam mai tare ca nu pot sa fiu fericita,pe cand eram la capatul universului,cam pe-acolo am intalnit cele mai linistite mari,cu tarmuri infinite,cu soare cald.ma plimbam prin intreaga lume a ideilor si viselor,prin marea de trairi trecute si prezente.talpile-mi erau mangaiate de nisipul fin din lumea mea,din filmul meu.s-apo am gasit linistea,zgomotul disparu si-odata cu el muzica.era liniste,eram surda in lumea-n care nu-mi gaseam fericirea,in care nu ma mai regaseam.
la capatul universul s-a intamplat totul si sa treaca mult timp,nici nu a apucat.m-am trezit de dimineata,odata cu primavara am zambit si-am dorit sa-ncep sa gasesc fericirea,in toate lucrurile mici,in toate zambetele.in zile cu soare si-n zile lipste de haosul ignorat si suprimat.oh,am decis sa ignor fiecare detaliu in esenta-i nesemnificativa,sa fug mereu cand ganduri de declin sufletesc ma incearca,in locurile acelea vazute,la capat de univers.
am gasit oameni si zambete-apoi,in drumuri cu autobusul,in orasul mare.din spatele geamului analizam fiecare om si-i auzeam ficare gand,vazand dupa-un timp plecarea lui spre toate celelalte capete ale universului.
si-am primit o pitra violet,precum cerul in vise,in alte taramuri.o piatra-n care-au ramas captive bucati de nimicuri de zeci de ani.de mii si mii de ani,dinaintea tuturor celor ce-au fost ieri,celor ce sunt azi.
si ma bucur din nou,mergand pe varfuri,pe linia subtire-a ignorantei.
0 comments:
Trimiteți un comentariu