black artist.

discutie personala intre mine si alter-ego-ul meu.

-tu esti constienta de ce faci?
-nu.
-atunci de ce nu renunti?
-la inconstienta?
-la ce faci.
-pai si ce fac?
-iti faci rau.tie.si celorlalti.ar trebui sa sfarsesti totul.
-da poate ca nu vreau.si-am incercat.si de ce pana la urma?
-cine stie.?
-nu.ma mai gandesc la ultima farama de om din mine...inca
-mai ai asa ceva?
-crede-ma ca nu stiu.simt.dar nu stiu.sper.
-cum poti sa gresesti atat de mult?
-sunt om.oamenii mai gresesc.
-idiotii gresesc,oamenii-si cer scuze.
-ok,atunci sunt o idioata,am trecut de ultimul om de pe pamant.

nu stiu de fapt de ce gandesc asa de mult in ultima vreme.de ce realizez atat de multe si mai ales de ce nu reusesc sa ma fac inteleasa.
aseara i-am zis lui ca mi-e frica.si a inteles ca mi-e frica de el.dar nu mi-e frica de el.mi-e frica ca ma uita.am mereu senzatii din acestea.si trec relativ de repede.acum o luna,plangeam pentru ca era ultima seara in care ma jucam cu el unreal tournament,era ultima seara in care mai radeam si discutam atat de mult.
intr-o luna s-au schimbat multe.am petrecut ceasuri impreuna.ceasuri care parea interminabile.ne-am plimbat pe dig si am mancat corcoduse(prune din acelea galbene).
am baut cafea.aceasi cafea buna pe care numai el stie sa o faca.doamne,am cunoscut-o si pe mama lui(clipe in care tremuram toata).
am petrecut o noapte la el acasa.n-am dormit.pentru ca n-am putut.pentru ca eu nu pot niciodata sa dorm.dar l-am privit pe el dormind.si a contat mai mult.cateodata ma puneam langa el si ma strangea in brate.il simteam ca un copil ce-si strange ursuletul in brate.evident eu ideplineam conditiile ursuletului,fiind atat de pufoasa.ma ridicam si plecam in bucatarie la tigara.chiar azi,fumandu-mi plamanii pe iubitul meu balcon,mi-am zis ca as dat tot ce am in prezent,ca sa mai pot fuma noaptea in bucataria lui.
apoi...apoi nu stiu.
a trecut ceva vreme.
cateva zile.
in iulie,exact acum o luna mi-a spus ca nu m-ar uita nici daca nu am vorbi pana in octombrie.
si imediat cand a coborat din tren(acolo,in gara,din orasul lui,ce-mi parea mai mult aeroport decat gara) am inceput sa plang si am simtit ca o sa ma uite.
nu m-a uitat.dar eu am constanta frica.nu stiu daca o poate intelege.pentru mine,el reprezinta scaparea mea din realitate.din boala mamei,recidivata.din depresiile lui fratemiu si din nervii tatei.din visele mele,ca sa intru in realitatea lui.
azi noapte cand ma certam cu ai mei si le ziceam ca nu mai suport tensiunea din casa,ca vreau sa ma mut,as fi vrut sa le si zic de ce.dar n-ar fi inteles.n-ar fi inteles ca vreau sa plec ca sa uit de baia mare,de garii,de locuinta mea,de camera mea,de atmosfera vesnic incarcata.
cum ar fi putut intelege ca mi-e drag de un om,pe care-l stiu de aproape un an,care (spune el) m-ar fi placut de mai demult,cu care m-am vazut de cateva ori,dar acele cateva ori sunt si au fost si vor fi totul pentru mine.cum sa le zic ca mi-e drag de el pentru ca face cafea buna,pentru ca e intelept,pentru ca e aceeasi bucata de meteorit ca mine.
si zicand toata astea par,probabil foarte obsedata.si daca e,asta e.
mie mi-e tare drag de el.si nu trece secunda in care sa nu ma intreb ce-o fi facand.

-vezi,daca ai avea curajul sa-ti pui capat zilelor,ai scapa de teama.
-dar nu mai vreau.teama ma face sa traiesc.si in plus,eternitatea fara el ar fi ca apa minerala decarbonatata