subconciousmind

ma intreb acum,la capatul tuturor experientelor, cum isi continua viata cei ce au vazut intregul univers ce exista dincolo de lumea in care ne taram cu greu.cum e sa-ti continui drumul printre munti de beton si sticla,cu talpile lipite de asfaltul rece,cautand si visand cu greu la un acel timp si spatiu unde iarba nu e doar un petic si copacii sunt fara varf,coborati parca din cerul ce e departe de-a fi albastru,sau rosu sau daca tot e sa o zic,sfidator de toate legile fizicii.

si chiar asa,cum e sa-ti continui viata intr-o lume inchisa intre reguli stricte,descoperite,inventate si devenite aproape insesizabile in viata de zi cu zi?cum e sa traiesti fara sa poti explica sau transpune-n palpabil tot ceea ce ochii mintii au vazut,in fractiuni de secunda,lungite parca-n ore fara finit?

nu astept raspunsuri la ceea ce urmeaza,pentru ca tot ce am descoperit nu e nici macar inceputul unui drum asternut in fata mea mea.totul e doar prima cusatura dintr-o viata unde logicul devine ilogic si irealul.. real.

singurul raspuns pe care-l acum acum,e transpus intr-o lume pe care acum o vad tehnic defectos.lumina pare ca inconjoara sufletele fara astampar,ce-si cauta sau si-au gasit spiritul,in timp ce lipsa ei imi arata cu degetul persoanele fara constiinta lumii de dincolo de granita umanului.

si-asa,iarba pare mai verde si mai moale,cerul mai albastru si adanc,noaptea mai intensa si mai neagra iar universul un finit tinut in maini..si toate cuvintele din lume,nu sunt destule pentru o explicatie coerenta a aberatiei vizuale,auditive si spirituale la care am avut onoarea,sa asist,ca-ntr-o poveste,intamplata in cele mai vechi timpuri,cand civilzatia exista pe alte meleaguri si umanitatea nu-si pierduse legatura cu esenta divina.