meu destino.

I've got the gift of eternal suffering.

dincolo de intreaga atmosfera si lucrurile bune care au venit cu ea,am gasit si partea intunecata a lucrurilor.the dark side of the moon,in spatele unei case pline de spirite si suflete.

dincolo de intreg scenariul rupt parca din bridget jones,cu toate jocurile si obsesia asupra sinelui exterior ,dincolo de toate starile de impartialitate si neutralitate in care,pare-se ca totul e bine,exista mereu latura aceea obscen de intunecata a vietii pe care intr-un final dezgustator,o intalnesc.

poate ca ochii dati peste cap,spatele intors si dezgustul din toate semnele corpului trebuiau sa ma atentioneze pentru ce avea sa se intample.poate ca impulsul meu infantil de-a a avea,sau cel putin de a incerca a avea o conversatie cu singurul suflet care o sa ma bantuie toata viata,trebuia stapanit.dar cand vine vorba de acel suflet niciun impuls nu va putea fi stapanita.

rezultatul indecent de dureros e observabil in camera mica cu ferestre si mai mici,in sticla de vin terminata in aproape o rasuflare,in tigarile deja prea multe fumate si stinse in scrumiera plina de cenusa,in sacul de dormit,pe post de covor de pe jos,unde lacrimile s-au impregnat de parca ochii mei ar fi fost o imprimanta.

stand in jurul focului,in linistea aceea perturbata doar de sirenele marelui oras,mi-as fi dat drumul la glas,insiruind totodata tot ce aveam pe suflet.l-as fi intrebat "de ce?" la explicatia copilareasca"nu pot",ca apoi sa-l opresc si sa-i zic ca sufletul meu nu mai e asa de simplu pe cum crede el,ca a vazut lumina,si vietatile de dincolo de granita umanilui.i-as fi spus ca viata mea incearca sa-si refaca drumul,sa o ia inainte,insa conversatia a fost oprita de fiecare data de papucul unei siluete,acelei siluete ce nici macar din buna crestere, nu mai da buna ziua,cu omul ce-a cunoscut sufletul cu care doarme noaptea.

cateodata-mi imaginez cum ar fi.

imi imaginez libertatea de peste zi si apropierea de peste noapte.

imi imaginez cat de frumos ar fi sa ne vedem de viata noastra,cat timp soarele e pe cer si cum acel frumos s-ar transforma intr-un foc de artificii,cand noaptea s-ar lasa.

imi imaginez cum singura distanta dintre noi ar fi cea pe care legile fizicii o impun si nu cea pe care moralitatea,teama mea si haosul lui o impun.

cateodata-mi imaginez cat de frumos ar fi sa ne bem cafeaua dimineata impreuna,sa-mi asculte teoriile despre oameni la pranz,nevrozele seara si gemetele noaptea.cateodata-mi imi imaginez ca ea precis are vre-un elixir magic si secret cu care-l tine aproape,o coardca invizibila.un ceva cu ce l-a fermecat.cateodata ma intreb daca dimineata se trezeste inaintea lui ca sa-l vada cum doarme,sau daca noaptea isi mai faced timp sa-i aculte respiratia cand doarme.cateodata ma intreb daca-i apreciaza intreg sinele,intreg eul,intregul suflet,intreaga fiinta.cateodata ma intreb daca stie ce om frumos si special e.cateodata-mi doresc sa fiu ea.

cateodata e un inlocuitor pentru intotdeauna.si e zilnic,de cateva zeci de luni bune.