cand vremea unei analize a sinelui vine,descopar mereu substratul ironic,acea substanta ce-alcatuieste fundatia vietii mele.ma uimeste mereu existenta lui,descoperindu-l mereu altfel si totusi,mereu neschimbat.
nici nu mai tin minte cand am decis ultima oara sa-mi privesc viata,sa o desfac in bucatele,sa le dezintegrez in molecule,iar moleculele sa le-asez sub un microscop invizibil,oferit de destin.
probabil ca a fost in primavara,cand singuratatea-mi macina mintea,inducandu-mi o stare dureroasa de paranoia.psihoza temporara,cauzata de stagnarea sufleteasca si-ecoul propriei mele voci,venita din sufletul absorbit de-o gaura neagra alcatuita din tot ce era si tot ce ar fi putut sa fie.
nu stiu unde sunt acum,dar nu intunericul pare sa ma orbeasca.probabil ca nici nu exista intuneric,poate ca lumina m-a absorbit intru-totul si-mi provoaca falsa senzatie a orbirii temporare.poate ca mintea mea isi imagineaza intreaga viata,facand o recapitulare detaliata.acum,sunt in uterul mamei asteptand sa ies la suprafata,sa respir aerul poluat al lumii defectoase,al masinilor si masinariilor,al oamenilor-roboti,al cersetorilor emotionali,al trupurilor imorale,complet lipsite de substanta sufleteasca.
dar realitatea e cauzata de toate semnalale electrice,provenite din varful degetelor,din centrul ochilor si-al firelor de par roase de timp si chimie,semnalele electrice provenite din bucati de textile uitate prin case straine,alta data iubite,prin patul de-acasa,semnale electrice nascute de gustul cafelei de dimineata si-a primei tigari de dupa.
realitatea-mi creeaza o stare de siguranta.ironic,tocmai in lumea in care,siguranta e ultimul lucru trecut pe lista.caci nimic nu e sigur,nici macar atunci cand viata iti e similara unei carti deschise.
nimic nu e sigur,nici macar atunci cand intimitatea cunoaste doar limita emotionala,dintre secretul ce imbraca minciuna si secretul ce imbraca adevarul.acum,nu sunt un fetus in uterulul mamei.nu,caci au trecut mai bine de doua decenii de-atunci.
Oh no,just a psychotic girl and I won't get lost in your world
si-atunci?si-atunci unde sunt azi,acum,te mai intrebi?acasa.in camera inundata de soarele rece al toamnei.acasa,in camera unde-mi place sa ma adapostesc de lumea-n care,parca tot mai greu,imi duc traiul.azi sunt nicaieri,pentru ca nicaierul pare a fi un loc in care existenta spirituala pare a fi cel mai aproape de casa.azi sunt nicaieri,in camera mea,ascultand muzica,incercard sa ignor tot raul existent in juru-mi.incercand sa ignor toti cei fatarnici si fara constiinta,incercand sa ignor imoralitatea si-aparentele dupa care,tot mai multa lume isi croieste pielea,in societatea acestui minunat si evoluat secol.azi sunt departe de falsitate,de arta reprodusa pana-n pragul umilintei emotionale,departe de increderea pe care-o mai gasesc,doar in mine si-n familia mea.
azi sunt nicaieri,printre baloanele de sapun,scaldata-n apa fierbinte,fericita ca pot scapa,in lumea miturilor,pe care civilizatiile superioare noua,le-au lasat in urma.
0 comments:
Trimiteți un comentariu