totul isi pierduse din inteles in acea dimineata.drumul parea asfaltat cu cateva zeci de ore inainte,dar se putea ca totul sa fi fost o iluzie.pana la urma,nu se uitase atent la el.nu,nici macar in miez de zi,cand soarele-i batea-n cap si ochii-i erau fortati sa priveasca-n jos.era captiva,fortata si-atunci ,sa depuna un efort urias,in vederea mentnerii contactului cu realitatea.si-n acea dimineata,se intreba incontinuu,de unde aparuse noroiul de pe cizme,de pe picioarele-i tremurande,cand toate celelate incaltari si toti ceilalti oameni pareau curati.nu putea fi ploaia de vina,pentru ca ploaia,parea sa inrautateasca starea drumului,ce-n amintirile ei vagi,parea odata asfaltat.
era frig si griul acoperea intregul orizont,de parca ar fi fost un blestem antic.de parca toate sufletele existente acolo,ar fi maniat zeii.dar si griul putea fi doar o iluzie pe care,creierul lipsit de oxigen si odihna,l-ar fi putut crea in acele moment de pierzanie sufleteasca.dar era liniste,un altfel de liniste.o liniste diferita de cea pe care-o putea simti inainte unei furtuni emotionale,un altfel de liniste pe care-o gasea cand evada-n propria-i lume fortata de volumul mult prea ridicat al mediului in care traia.o liniste sinistra,ce-i amintea de moarte.o liniste pe care,parea sa o stie,de parca s-ar mai fi intalnit cu ea odata.poate-n alta viata,poate-n alta realitate.
what I want from you is empty your head they say be true, don't stain your bed we do what we need to be free and it leans on me like a rootless tree
destul de tarziu,cam pe cand toate celelalte trupuri isi reveneau din somnul odihnitor,reusi sa izbucneasca in plans.stia ca nu poate fi evitat la infinit,dar avea nevoie de o ultima scanteie,ca sa-si poata scoate lacrimile din ochi,de parca ar fi fost cioburi sau gene,firecele de praf sau efemeride haotice.nu cunostea aproape pe nimeni,si totusi aproapele acela ii fusese mai mult decat necesar in acele momente.destul incat sa-si poata puna capul pe masa rece.destul cat sa inchida ochii pentru o clipa de evadare intr-un timp si spatiu imaginar,comfortabil,ocrotitor.hanoracu-i era ud,imbibat de toata ploaia pe care-o intalnise pe drum ,iar pe maneci se puteau citi urme limpezi de suspine.isi aminti ca ,in copilarie,toata lumea-i spunea ca e un gest mizerabil.dar cum era sa-si lase fata manjita de saruri lichide,transparente?n-avea o esarfa,in care sa-si lase chipul,ca la ultima izbucnire-n larimi.manecile erau suficiente,ploaia avea sa le stearga oricum.
o persoana ciudata,cu chip de pasare,desprinsa parca din desene,ducea o conversatie cu o persoana imaginara.pentru un timp crezuse ca vorbea cu ea,cu cei din jurul ei,dar apoi realizase ca persoana-cu-chip-de-pasare(careia,in capul ei ii zicea loki,dupa o poveste veche,pe care nimeni din juru-i nu o cunostea) vedea prin ei,de parca ar fi fost transparenti.de parca ar fi fost doar mase de energie,plutind in juru-i.din cand in cand se uita atent la cate unul,de parca ar fi gasit nucleul sufletul,dar ochii ii erau mult prea translucizi ca citeasca ceva.loki vorbea cu un al doilea loki.cu o clona invizibila celor prezenti.vorbea din si cu suflet si parea afectat de tot ceea ce spunea.parea afectat.
mintea-i era afectata.
si ei,mintea-i era afectata dar cel ce o gasi,aproapele ce-i cauzase izbucnirea in lacrimi,eliberarea incarcaturii emotionale,nu parea deranjat de starea ei.pe chipul lui nu se citea urma de frica,nu paru speriat de prezenta instabila,tremuranda de langa el.isi duse un brat pe dupa gatul ei si intr-un mod pur ciudat,intregul dezastru disparuse.din cand in cand ,ea ceda si-si lasa capul pe masa,peste manecile imbibate.aproape instantaneu,se trezea cu buzele umezite,fortata sa-si ridice greutate pe umeri si sa zambeasca.
loki nu observase nimic,regretandu-si in continuare soarta,in acelasi mod amuzant.
nici celelalte persoane nu observasera nimic si daca observasera ceva,ea era sigura ca totul avea sa fie trecut sub registrul normalului.numai ca nimic nu era normal si tocmai asta o intrista si mai tare.
0 comments:
Trimiteți un comentariu