from a whisper to a scream.

how can I be sure,in a world that's constantly changing?

toata viata mea am fugit de zgomotul de fundal,acel static universal ce mi-a gaurit mereu timpanele si macinat neuronii pana in pragul amneziei,insomniei,nebuniei.am fugit nestiind ca singura cale de-a scapa de ele e sa-l instampin si sa ma bucur de secretele pe care,prin frecventa lui batrana,le impartaseste.

n-am stiut,niciodata,ca de fapt,linistea se afla in interiorul meu si nu in afara trupului meu,pe campul bruiat si deranjat de oameni.in mintea mea,exista mereu un refugiu,intru salvarea sufletului si-asigurarea locului in eternitatea descrisa prin cartile bisericesti,picturile antice,miturile ce-odata reprezentau traiul zilnic.in mintea mea realitatea era usor modelabila,pentru ca ea reprezenta doar un produs al propriei mele imaginatii.

cand m-am izbit de ziua in care ,brusc soarele a apus mai devreme decat ochii mei s-au putut deschide si lumina lui a patruns prin ploape,arzand retina,am reusit in sfarsit sa aud linistea,iar realitatea a devenit un material solid,nemaleabic,cu un invelis protector lipsit de finetea de care fugeam pana atunci.am simtit pentru prima data,cu varful degetelor brutalitatea mediului in carea traisem in tot acest timp,vulgaritatea centrului nervos in care neuronii mei isi aveam aveau de fapt,radacinile.

m-am trezit la viata intr-o lume plina de falsitate.falsitatea intelectuala,intr-o lipsta de moralitate,de omenie.m-am trezit in lumea in care ai mei parinti nu m-au invatat sa traiesc,pentru ca sperau ca,lumea in care aveam sa ma nasc si sa traiesc sa fie departe de cea in care-au fost nevoiti sa razbeasca.

e un inceput frumos de toamna.afara ploua linistit,asa cum ar trebui.frigul nu-mi mai atinge demult pielea,pentru ca a amortit in tot procesul constientizarii.amintirile nu-mi mai freamata mintea,pentru ca au fost uitate de mult si daca nu ar fi fost uitate,as fi fost inca o persoana schizofrenica,ignorandu-si vocile.e un inceput de toamana,in care inteleg concluzia pictata peste vara,pe toate frunzele verzi,pe cerul albastru,pe cladirile gri ,pe soselele ce-au dus spre lumi paradiziace,.

n-am sa-mi simt linistea,desi e in interiorul meu.n-am sa scap de staticul universal,pentru ca ne-am..m-am nascut cu el in sange.n-am sa scap de durerea spirituala,generata de lumea agresiva in care traiesc.nu,nu atata vreme cat,oricat de mari mi-ar fi greselile si oricat de multe mi-ar fi iertate,mereu vor exista fiinte ce,prin prorpriile greseli imi vor scutura din radacini granitele persoanei mele.nu,nu atata vreme cat,voit sau nevoit,voi face mereu loc ,in viata mea,fiintelor ce poarta fara drept,titul de "om".