Era dimineaţă , un pic prea dimineaţă ca să sune vreo alarmă sau ca timpul să ne grăbească drumurile.Stăteam trează de o vreme bună , uitându-mă la pereţi,admirându-i colecţia de antichităţi ,gândindu-mă la toate poveştile ce se ascundeau în spatele obiectelor,cărţilor şi jurnalelor vechi pe care , cu atâta drag le adunase de-a lungul anilor.Mi-era amorţit tot corpul şi nu vroiam să îmi schimb poziţia trupului, pentru că observasem în alte dimineţi că se trezea la cea mai mică mişcare.Nu vroiam să îi alung somnul şi totuşi,cumva muşchii îmi tresăriră nesincronizat, rupându-l de vise.O vreme a rămas treaz,discutând lucruri aleatorii ,extrase parcă din butoaie imense şi invizibile.Îi puteam citi oboseala în ochi şi-n glasul său răguşit de dimineaţă, şi-mi părea cumva rău de contactul cu realitatea,pe care i-l cauzasem nevoit.
La un moment dat, chiar înainte să adoarmă la loc ,îmi spusese că era o fiinţă mândră şi orgolioasă.Mă speriaseră cuvintele sale , căci descrirea pe care o făcuse persoanei lui , semăna teribil de mult cu descrierea persoanei mele.Desigur că eram mândră , căci după ani de delir emoţional , doar ea îmi mai rămăsese.Ea şi orgoliul ce împreună , îmi măcinaseră întreaga viaţă, claritatea raţiunii.Decisesem pentru întâia oară , să le ignor glasul căci în tot trecutul pe care-l însemnasem , nu-mi aduseseră decât supărare şi haos.Nu mai aveam nevoie de nici de ele.
O lungă vreme trecuse aşa , ignorând vocea tăioasă a celor două trăsături , foste camarade pe drumul vieţii.Analizam reacţii şi năşteam contrareacţii.Priveam chipuri şi oglinzile lor spre suflete , ascultam cuvinte ce ascundeau alte înţelesuri.Înţelegeam gesturi intime şi interzise, ca niciodată.Ignoram toate lucrurile care mi-ar fi măcinat fericirea,transformând orgoliul şi mândria în cenuşă.Găseam golul aparent,pe care arderea lor o lăsaseră în urmă , printre cele mai satisfăcătoare lucruri pe care le reuşisem.Uitasem de mitologia mea dragă ,însă.Uitasem de povestea păsării ce putea să renască din cenuşă.Şi , cu siguranţă, uitasem că doar de o scânteie era nevoie , pentru renaştera celor două , din praful rămas în goluri.
Era seară şi puterile-mi erau nimicite de toate evenimentele exterioare în care mă tot trezeam , de la o vreme.Nu ştiam că toate pregătesc cenuşa pentru o nouă,repetitivă viaţă.Simţeam doar cum claritatea şi fericirea pe care o câştigasem , îşi pierdeau din intensitate.Curând,poate chiar mai curând decât puteam măcar să-mi imaginez , scânteia , apărută dintr-un colaps al oboselii , aprinsese focul , dând din nou forme mândriei şi orgoliului meu.
Nu se născuse nicio pasăre mitologică, ci o felină cu gheare invizibile şi tăioase.Felina se născu oarbă şi nevăzându-şi coada,crezu că ea îi fusese călcată.Simţind-o în absenţă ,îşi pierdu echilibrul.Simţind-o în absenţă,îşi deschise ghearele,sfâşâind fiecare bucată de carne din juru-i.Când se opri ,realizase dezastrul pe care-l cauzase.Plecase de îndată, lăsându-mă plină de regrete şi de data asta cu adevarat goală,de orgoliu sau mândrie.
***
Trecuseră câteva nopţi , dar îmi-erau suficiente ca să îi duc dorul, într-un mod atât de absurd şi de fascinant,încât mă speriam.Îmi doream să-i pot împărtăşi fiecare regret şi fiecare moleculă a stării sufleteşti , ce se instalează doar în absenţa fiinţelor dragi.Începusem să-l îndrăgesc încă din acea dimineaţă,în care,între somnuri,realizasem coplexitatea lui.O complexitate la fel de mare ca cea care se făcuse cenuşă , felină şi-apoi absenţă , undeva în înteriorul meu,la un miez de noapte haotică.
0 comments:
Trimiteți un comentariu