ziua în care ai dormit cu pisicile.

-Totuşi ştii care au fost cele mai frumoase zile din ultimul an?
-Cele în care am dormit cu pisicile?
-Da!Ţin minte cum te-am verificat întreaga după-masă să văd dacă respiri.Mi-era frică să nu înghiţi un ghemotoc de păr , să te înneci şi să mori.Şi dacă ai fi murit,mă gândeam că moartea ta ar fi fost stupidă.Şi mă mai mai gândeam la ce aş fi făcut cu cadavrul tău,rece şi îmbibat de blană.Afară ploua,dar nu cu acid-era doar ploaia aceea caldă de început de Septembrie.Nu te-ar fi putut dizolva,cu siguranţă.
-Şi când m-am trezit , era deja noapte şi ochii ţi se scurgeau de somn.Te uitai la Lună şi sperai că ai să poţi dormi puţin.
-Cred că au fost cele mai odihnitoare două ore de somn din ultimii ani.
-Aveai cel mai liniştit somn, dintre toate somnurile pe care le-am vegheat.Nu păreai moartă sau tulburată.Îţi citeam pe chip toate lumile şi-mi doream să mă pun lângă tine,să-ţi intru în vise.Ţi-ai pus alarma să sune şi când zgomotul acela infernal a lovit în ecouri pereţii , te-ai ridicat subit şi dintr-un gest uşor ai făcut din nou linişte.Te-ai culcat la loc.
-Eu credeam că nici nu sunase.
-M-ai amuzat teribil.Mă chinuiam să recuperez tot ce tu ai citit în somnul meu cu pisicile,dar mi-era prea greu căci tot derulam în minte actul tău înconştient.
-Când m-am trezit , am luat capătul de ţigare din scrumieră şi de acolo nu mai ţin minte decât episoade fugitive.Tu dispăruseşi şi eu mă chinuiam să asimilez prezentul.Te-am pierdut o bună bucată de vreme,iar când te-am găsit,erai în curte.Tremurai de frig şi te-am certat , căci mă supărasem că n-ai să poţi prinde portetul Lunii şi stelelor de lângă ea,aşa cum trebuia.
-Nu te auzeam.Aşa cum nu te-am auzit niciodată când m-ai certat.Mă uitam în gol.În depărtare oraşul se înmuia în laptele dimineţii şi câteva ore mai târziu soarele dansa cu cristalele din geamul tău,născând curcubee haotice pe pereţi.Parcă a fost un vis.
-Da,da,da!Cu siguranţă au fost cele mai frumoase zile.Orele,seara aceea,după-masa,toate celelalte deliruri anterioare şi toate crizele de nervi pe care ţi le făcusem,pentru că nu-ţi mai suportam prezenţa.
-Când te-am revăzut,la sfârşit de lună , erai deja altă persoană.Era din nou Lună plină şi abia îmi făcusem curajul să-ţi spun că te iubesc.Dar înainte să apuc măcar să-mi pun gândurile în ordine , tu-mi gesticulai deja ,entuziasmată, îndrăgosteala ta.Nu ştiu când se întâmplase.
-Nici eu,undeva după multe zile de stat pe acea terasă şi urmărind mişcările animalului.Mă fascina teribil deşi nici nu-l cunoşteam.Zâmbea frumos,poate că de asta mă şi îndrăgostisem de el.
-Se întâmplase totuşi şi oricât de mult mă durea,eram fericit pentru tine.Te vedeam fericită.
-Eram.Ce s-a întâmplat nici nu ştiu,ştiu doar că mi-e dor de dimineţile cu el.Pe undeva erau la fel de frumoase ca cea de după ziua în care ai dormit cu pisicile.Pe altundeva,erau la fel de scurte ca noaptea în care-am dormit cel mai odihnitor somn.