un film mut.

Începuse să plouă de ceva vreme,încălzind puţin aerul rece de sfârşit de toamnă.Mă fascina atmosfera pe care picurii de apă o creau , căci păreau să danseze un dans al eliberării totale.Nu mai era frig şi apa era caldă, iar mintea mi-era goală la fel ca oraşul.Noaptea nu era foarte bătrână şi liniştea străzilor o speriau aproape la fel de tare ca pe mine,doar că eu păream să-mi aduc aminte cum era traiul din timpul toamnei.Aşa a fost tot timpul,ca într-un film mut.

Dimineaţa următoare , sorbindu-mi cafeaua pe vechiul meu balcon , ascultând sunetul trenurilor din gară , observasem că deşi era toamnă , iarba era verde ca la începutul primăverii şi purta cu ea acea sclipire magică , de care mă îndrăgostisem în urmă cu câteva milenii.Câteva momente, prin minte îmi trecuseră imagini cu iarba arsă de căldură; şi tristeţea păcătoasă a verii.Anotimpurile semănau bine cu oamenii.Suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Mamei Natură.