personaj de basm.

Seara , mă sunase.Nu trecea o zi în care să nu-i duc dorul.Tânjeam după serile în care mă aştepta acasă , pe întuneric , cusută parcă în plapumă.Discuţiile fără de sfârşit pe care le duceam şi dimineţile ce ne prindeau cărându-ne una pe cealaltă , spre cartierul soarelui răsare.Fusese vremuri frumoase de care mi-era greu să mă despart , deşi soarta mă (ne) despărţise nevoit.

Seara mă sunase şi câteva zeci de minute mai târziu, ne revedeam după prea multă absenţă ,în întunericul unui gang, în centru micului noastru oraş.Paltonul ei,negru şi gros îmi aducea aminte de căldura pe care o împărtăşisem preţ de vreo 3 milenii.Era frig şi zâmbetele ne îngheţaseră pe chipuri , doar ca să le încălzim în încăperea veche,ce-şi avea începutul şi sfârşitul în spatele trupului meu tremurând.Avea în ochi o sclipire aparte , ce ştergea orice urmă de durere pe care o puteam avea pentru ea.
Arăta aproape magic.Fusese mereu o femeie frumoasă , dar ceva din toată durerea pe care acoperise cu ruj roşu,strecura în pielea ei albă,particule de divinitate.Chiar şi trupul ei era schimbat lăsând clavicula să ascundă umbre adânci.Era frumoasă ca un personaj de basm.