la razón puede limitar.

si poate pana la urma,intreaga emotie pe care-o simt in prezenta lui se datoreaza unui alt el.
un el care exista inca in fiecare molecula a corpului meu,in fiecare amintire,in fiecare gura de cafea si fum de tigara.exista si nu poate fi scos.e absolut imposibil.am incercat prea mult si am ajuns mereu in punctul acesta.

mi-a placut aseara,a fost frumos.mi-a placut mirosul lui si sunetul pe care-l scotea aerul cand iesea din piept.mi-a placut sa atipesc langa el.a fost placut,dar imi dau seama ca mi-a placut doar pentru ca mi-am amintit atat de mult de el-ul ce si-a lasat amprenta adanc pe fiinta mea.

ne-am uitat dupa masa ,la un film.imi amortise mana si mi-a facut un masaj.miroseam a el.miroseam si a scortisoara de la cafeaua pe care o facuse.am realizat ca tot parfumul imi aduce aminte fireste,de acel om drag.si cafeaua cu spuma de lapte,groasa de doua degete avea in reflexia ei opaca gustul bun,al cafelei pe care o sa o iubesc intreaga-mi viata.

destinul e ciudat.viata mea e ciudata.tot ce simt e ciudat.
ma intreb cum poate o persoana atat de diferita,din alta lume,parca, sa-mi aduca amintie intru totul de fix acel om a carui simpla amintire imi face sa-mi cutremure corpul si sa sfarame in bucati infinite?

vreau sa plec.vreau sa fie sfarsit de saptamana, sa plec.vreau sa fug pana la el si sa beau o cana mare de cafea,ca sa-mi recapat forta.asa am sa reusesc sa-mi clarific mintea.
nu-mi permit sub nicio forma sa-mi distrag atentia de la activitatea de baza ,in aceasta perioada.
nu-mi permit,dar o tot fac.si deja am pierdut timp.mult prea mult timp.