noaptea vietii.

Caught in the middle of a hundred and five
The night was heavy but the air was alive
But she couldn't find how to push through
Carried away by a moonlight shadow
Carried away by a moonlight shadow
Far away on the other side.

ceasul mi-a sunat la 6,dar eram prea obosita sa-l aud.cand in sfarsit,constiinta mi-a dat semne ca e timpul sa ma trezesc,intunericul din camera mi-a transformat starea in filme scurte.filme ce eram sigura ca o sa se intample si filme care chiar s-au intamplat.

ma asteptam sa fug de la ora de informatica la o cafea,ma asteptam sa-mi fie somn,sa-mi fie scarba de vremea de afara(vreme buna de sinucis),ma asteptam sa ma duc dupa poze,sa primesc o reactie amuzata de la tipa care mi le-a developat.ma asteptam sa rad de toate pozele si sa cad pe ganduri si-n amintiri.
nu ma asteptam insa,sa ma hotarasc cu miss Sunshine ,in timp ce ne mancam delicioasa placinta cu mere si scortisoara,sa mergem intr-un road trip pana la 'casa cu lumini'.iubita noastra casa cu lumini,care a ramas in amintirile noastre drept stalpul de sustine al unei seri fantastice.seara de 8 pe 9 mai,cand timpul a stat in loc,cu noi patru in masina ,impietriti cu lumina lunii pe chipuri.
atunci a fost cald.
in seara asta a fost rece.rece dar placut.frigul nu ne-a afectat prea tare,pentru ca eram imbatate amandoua de parfumul amintirilor dragi.vocile ni le-am incalzit pe o serie de piese melodramatice/retro/sentimentalo-siropoase ,transmise pe radio,parca,pentru noi.
pozele nu exprima ceea ce simteam,dar daca stau sa ma gandesc ce-am simtit in seara aceasta si ce-am simtit in acea seara e imposibil de exprimat intr-un fel.exista totul in sufletele noastre si amandoua stim ca de fapt ceea ce simtim e acelasi lucru.

am ajuns in oras,iar semaforul a gazduit un nene obosit,adormit chiar la volan.o sperietura imensa si drumul a continuat printre blocuri,pana la scara minune.detectivii particulari ar fi ras cu lacrimi de 'subitilitatea' noastra.am oprit masina brusc,uitand ca usile sunt blocate si alarma se porneste la deschidere.cu zambetele pe chip,adina mi-a citit in privire ca trebuie sa coboare,sa verifice.ne-am uitat la geamuri si ne-am pus multe semne de intrebare.lumina aprinsa.imi doresc de o saptamana sa vina acasa.mi-am dorit toata ziua sa vina acasa.vroiam sa vina acasa,dar masina lui nu era nicaieri.
2 minute mai tarziu,dupa ce soarele a intrat in colivie,tipatul meu s-a auzit in masina,mai tare decat muzica,trezind probabil strada inca de la primul capat al ei.din senin masina aparuse,numerele erau cele care trebuiau sa fie.zambetul s-a instalat si chiar acum zambesc ca un copil,gandindu-ma la ziua de maine.si nu,nu pentru ca maine e Ballentines Gay,ci pentru ca stiu ca maine trebuie sa-mi dea o suta de mii de imbratisari.pentru ca mi-e dator.pentru ca mi-e dor de el si nu mi-a fost jena sa-i spun,pentru ca in sfarsit ma pot ocupa (si) de zambetul lui.
pentru ca a venit.

vineri 13,intotdeauna cu noroc.