elephant parade.

ora patru dimineta si-o tanara pe al carui chip cearcanele au devenit tot mai remarcabile,prezinta stirile la televizor.ma intreb daca prin capul ei nu trece,chiar si fugitiv,intrebarea "se uita cineva la mine,la ora asta?chiar se uita?".cat de mult ar consola-o gandul ca exista cel putin un om batut in cap asa de tare incat sa-si lase o parte din atentie stirilor ,citite de pe-un prompter.

stiri despre ziua indragostitilor.nicio crima,nicio criza.slab si cu politica.stiri despre ziua indragostitilor!!!.acelasi cliseu din fiecare an.aceleasi inimioare pufoase de-un rosu strident,filmate dintr-un unghi defect.

Vallentines Day e o sarbatoare de o ipocrizie la fel de mare ca cea a galelor caritabile dinaintea Pastelor sau a Craciunului.as putea numi ziua o "trezire spirituala",dar nu-si merita comparatia caci trezirea spirituala ar trebui sa tina mai mult de 24 de ore.in schimb iubirea de 14 februarie tine o singura zi,dupa care bomboanele se depun pe solduri,iar inimoarele de plus si felicitarile colorate se arunca la gunoi iar la miezul noptii toata magia dispare,pentru ca pe 15 tot tamtamul sa ramana o amintire costisitoare.

creierul meu e incapabil sa perceapa aceasta zi ca fiind o sarbatoare a dragostei.incapacitatea mea e mostenita din familie.parintii mei m-au invatat ca iubirea e un lucru pe care nu-l sarbatoresti doar o zi din an,aratandu-mi ca dragostea lor e la fel de mare in fiecare zi, indiferent ca e 3 septembrie sau 14 februarie.tot ei mi-au aratat ca gesturile cele mai marunte pot constitui cateodata cele mai valoroase cadouri. un te iubesc spus inainte de culcare sau cafeaua bauta impreuna in linistea diminetii,reprezinta esenta sentimentului de bine,nascut din dragoste.

si-i inteleg si ma bucur ca mi-a fost dat sa inteleg.sunt fericita ca ma pot bucura de minunatul sentiment,la fel ca ei,in fiecare zi.

si ca sa intru in randul celor normali,de 14 februarie am si eu o traditie,pe care o respect cu sfintenie de indiferent ca sunt trista sau vesela,singura sau nu.pe 14 februarie ma ascund sub plapuma,inchid orice sursa de lumina si ma indop cu o punga mare de cipsuri uitandu-ma la Eternal Sunshine Of The Spotless Mind.in fiecare an realizez cate ceva dupa ce se termina filmul si mereu vars cateva lacrimi,cand il vad pe Joel (Jim Carrey) traind intr-o mizerie sufleteasca.subiectiv simt ca sunt un melange intre Joel si Clementine(Kate Winslet),obiectiv insa dupa revizionarea de anul trecut mi-am dat seama ca sunt aceasta ea,impulsiva si cu par colorat in cele mai ciudate culori.(fara sa vreau chiar am avut in ultii 7 ani toate culorile pe care le-a avut si ea in film,lol).recomand filmul in genral,si nu neaaparat pentru aceasta zi,indiferent de starea psihica.si soundtrackul,cu rimul delirant al melodiilor e perfect pentru o reevaluare a sentimentelor.

ah,si-n caz ca nu-l aveti il da Prima Tv de la 22!