il vad ca pe-un copil.reusesc sa trec dincolo de aspectul lui matur,uneori nebarberit,cu parul aspru nepieptanat sau tuns scurt.
il stiu de ceva vreme si mereu sunt surprinsa placut de puterea pe care o are sa inteleaga lucrurile.ma uimeste felul in care creierul lui absoarbe toate informatiile care-i provoaca placere,ca un burete.de aceea il aseaman cu un copil.o fiinta inocenta ce paseste pentru prima oara printre oameni.printre masini si blocuri,in zgomotul oraselor,cautand linistea.imi imaginez cum isi casca ochii cand cucereste o noua informatie sau cand vede o noua pictura.cum halucineaza tot universul in mai putin de o fractiune de secunda.imi place ca-i poate atinge limitele,desi eu sunt convinsa ca nu exista limite in infinit.copilul din el tanjeste dupa bogatia informatiei si-a descoperirii.el cauta adevarul,insa adevarul ce nu poate fi perceput de mintea monotona a oamenilor de rand.e un copil special,probabil supradotat,tatuat cu raze x.
nu cunoaste limite si probabil ca asta l-a adus i ultimii ani la vesnicul si mereu schimbatorul apogeu spiritual.
in esenta,e acelasi trup cu acelasi suflet,dar ceva in toata firea lui s-a schimbat.imi amintesc cum era cand l-am cunoscut.era timid,si-i lipseau o mare parte din cunostintele pe care le are acum despre tot ce-l inconjoara.saracacios de lume,dar insetat sa o cunoasca si sa o perceapa.sa-i cunoasca istoria si miturile si apoi incet incet sa devina parte din ele.
si cautand acel el saracacios,descopar mereu ca nimic nu s-aschimbat.doar setea,setea ii e mai mare.si bagajul mai indesat.
si-n continuare,din exterior ii observ evolutia si ma intreb cata vreme are sa tina?pana la sfarsitul lumii materiale?pana la sfarsitul vietii sale?pana la sfarsitul vietii mele?niciodata nu are sa se sfarseasca,pentru ca un singur punct ii va fi greu de descoperit,analizat si inteles.
si acela sunt eu..
il stiu de ceva vreme si mereu sunt surprinsa placut de puterea pe care o are sa inteleaga lucrurile.ma uimeste felul in care creierul lui absoarbe toate informatiile care-i provoaca placere,ca un burete.de aceea il aseaman cu un copil.o fiinta inocenta ce paseste pentru prima oara printre oameni.printre masini si blocuri,in zgomotul oraselor,cautand linistea.imi imaginez cum isi casca ochii cand cucereste o noua informatie sau cand vede o noua pictura.cum halucineaza tot universul in mai putin de o fractiune de secunda.imi place ca-i poate atinge limitele,desi eu sunt convinsa ca nu exista limite in infinit.copilul din el tanjeste dupa bogatia informatiei si-a descoperirii.el cauta adevarul,insa adevarul ce nu poate fi perceput de mintea monotona a oamenilor de rand.e un copil special,probabil supradotat,tatuat cu raze x.
nu cunoaste limite si probabil ca asta l-a adus i ultimii ani la vesnicul si mereu schimbatorul apogeu spiritual.
in esenta,e acelasi trup cu acelasi suflet,dar ceva in toata firea lui s-a schimbat.imi amintesc cum era cand l-am cunoscut.era timid,si-i lipseau o mare parte din cunostintele pe care le are acum despre tot ce-l inconjoara.saracacios de lume,dar insetat sa o cunoasca si sa o perceapa.sa-i cunoasca istoria si miturile si apoi incet incet sa devina parte din ele.
si cautand acel el saracacios,descopar mereu ca nimic nu s-aschimbat.doar setea,setea ii e mai mare.si bagajul mai indesat.
si-n continuare,din exterior ii observ evolutia si ma intreb cata vreme are sa tina?pana la sfarsitul lumii materiale?pana la sfarsitul vietii sale?pana la sfarsitul vietii mele?niciodata nu are sa se sfarseasca,pentru ca un singur punct ii va fi greu de descoperit,analizat si inteles.
si acela sunt eu..
4 comments:
imho, linkul final dauneaza mesajului si emotiei care, de altfel, reiese binisor din text.
pe de-o parte deschide ochii si-ai sa intelegi ce mesaj are ultimul link si apoi coreleaza cu textul.totul se leaga.
pe de alta parte,primul link cu ultimul isi dauneaza unui celuilalt,dar asta explica existenta dintre cele doua personaje.
eh.
Vad si eu ce se leaga si vad si caracterul ciclic, asa, a la roman traditionalist cu interventie de narator omnipotent, dar tot mi se pare ca ai sarit un pic de pe drumul sugestiei subtile.
De ce sa bagi ceva in ochi asa? De ce sa ingrosi tonul pe final? De ce sa aluneci spre un contrapunct narcisist fata de text?
Daca ridici altare, inchina-te smerita.
...pentru ca egoismul definste dorinta,nevoia,si ..cam tot ce simt in ceea ce-l priveste.
subtilitatea nu a existat niciodata in text,inca de la primele cuvinte personajul e usor de identficat.
am ales sa trantesc pozele,ca sa maresc intensitatea gustului pe care cuvntele il au.
Trimiteți un comentariu