de cand nu am masina,ma plimb foarte mult aiurea.nu am un traseu anume niciodata.ma plimb printre blocuri,pe stradute,pe bulevarde.imi place sa trec prin multime,sa o vad asa posomorata si gri.se intampla sa ascult si radio cateodata,si atunci zambesc in mijlocul marii de fete triste.
dar se intampla sa-mi ascult si muzica si sa fiu captata de versuri.cred ca singura partea buna la mersul pe jos,e ca-mi aud gandurile mai bine.am timp pentru ele si chiar daca ma mai dor cateodata,imi place sa le simt.ma simt vie.vie si obosita.
zilele trecuta o persoana,de a carui existenta imi amintesc extrem de rar m-a srprins cu niste cuvinte foarte frumoase.mi-a spus ca se gandeste mereu la mine.ii se pare ciudat.mi se pare ciudat,pentru ca mereu am evitat aceasta fiinta.si-am evitat-o pentru ca in ea,mi-am vazut mereu viata pe care puteam sa o am acum.caci in ziua in care am cunoscut-o,l-am cunoscut si pe acel "el" din viata mea,pentru care simt atat de mult lucruri indefinibile , inimaginabile , nemarginite in spatiu si-n timp.si ..inca imi place sa cred ca el se gandeste din cand in cand la mine,desi stiu ca acel timp pe care l-ar putea petrece gandindu-se la mine,il petrece de faot gandindu-se la propria-i persoana,la propria-i existenta si la cine stie ce alte existenta pe care le considera apropiate,desi nu-i cunosc indeajuns materia din care e el facut.
si-asa realizez ca poate nu sunt egoista.poate ca el exista totusi ca sa -mi demonstreze ca exista exceptii la orice regula.ca el e exceptia.insa de ce sa-i spun,de sa cred,cand ochii lui tot umbriti sunt?si tot asa ma gandesc la cat de stupid e ,ca o persoana cu care nu am vorbit de-un an,sa-si ia inima-n dinti intr-o noapte si sa-mi spuna ca ii e dor de mine,desi nici macar nu stie ce sunt cu adevarat.e ironic.dar in general,lumea e un loc ironic,oamenii sunt niste entitati ironice si poate chiar si dumnezeu,fie el cel crestin sau soarele,e un mit ironic.
si-mi doresc sa fug intr-un spatiu unde nici materia nici timpul nu exista.sub patura,pe balcon la rasarit,sau in zori,langa el.acolo unde e bine.dar nu,nu e bine.pentru ca bine aduce mai mult rau.cel putin acum.si poae maine.si ieri a fost la fel.dar acum doua zile a fost bine,pentru ca eram necunoscatoare.ii stiam universul din exterior ,si-acum patrunsa in adancul lui,pierduta-n delir,realizez ca-mi place mai mult ca niciodata.placerea asta e dureroasa,dar numai asa isi pastreaza gustul si calitatea.
He was young, he was hot,
he made me feel alive.
so in love I was falling,
ooh, it’s early morning.
mi-e dor de el.
desi.desi nimic.mi-e dor si am voie sa o spun.pentru ca vrea nu vrea face si va face parte din viata mea si pentru ca in firea mea total egoista am voie sa simt asta si-am voie sa o spun si am voie sa-l stresez cu asta,pana intr-o zi in care isi va deschide ochii si va vedea dincolo de ei.
0 comments:
Trimiteți un comentariu