distractions.

...there's always something inside,telling me to just give it some time.

timpul,batranul meu inamic.

ora cinci in dimineata si-al sau fustrant sentiment,a sa deranjanta lumina.chipuri noi,chipuri vechi,in paturi si prin asternuturi,in liniste totala,imbracati in muzica,dezbracati in gemete.si-apoi acele suflete goale,legate de amintri si ecouri,in paturi micute,straine si totusi imbibate in acea senzatie dulce de "acasa".

acasa,in casa de lemn,aproape goala acum,dar aglomerata de toate amintirile,aici,acum,pe salteaua trantita peste podeaua calcata de talpi si vreme,incerc sa-mi gasesc somnul.afara soarele a rasarit de mult ,dar norii-i filtreaza lumina calda,lasand peste camera o aura rece si cruda.incerc sa dau la o parte,tricoul alb si sifonat,dar palmele-l gasesc involuntar si-l trag mai aproape de mine.parfumul a disparut demult,dar adanc in fibre urmele adneice au ramas.

la fel mi-a ramas,sub piele si urma ultimei muscaturi,ca un tatuaj temporar,curcubeic.durerea a trecut demult,sau poate ca doar a urcat cateva nivele,mai sus,spre spatiul gol,dintre plamani si inima,cam pe unde mi-era altadata sufletul.

linistea a fost inlocuita de neliniste si ea,la randul sau,a fost inlocuita de-un zgomot ciudat,aproape static.asemanator cu cel pe care,universul l-a produs in momentul nasterii sale,sunetul,zgomotul imi invadeaza mintea si-mi roade fiecare terminatie nervoasa.

si-n absenta somnului,aducator de taramuri fantastice,in care mintea-mi e (aparent) sanatoasa si sufletul existent si-mbaiat in fericire,in momentele in care zgomotul devine insuportabil,distractiile temporare devin singurele surse de liniste.blocajul se instaureaza,aproape instantaneu.

filme si carti,citite si revazute pana-n pragul critic al suprasolictarii.pana-n pragul critic al supraaglomerarii si-n fine,pana-n pragul in care viata existenta-n pagini si imagini se amesteca cu cea in care-mi duc duhul,readucand la viata amintri si trairi recente.tot ce-a existat,inainte de inceputul lui mai al acestui an pare irelevant,caci toate trairile,toate sentimentele de sufocare,par a fi noi si necunoscute.

nu mi-a fost deloc usor sa-mi golesc mintea de tot ce-a fost mai demult si sa fac loc zambetului.

n-a fost o misiune usoara,sa gasesc o persoana fata de care sa nu-mi pierd usor interesul si rabdarea.dar am gasit-o si-a reusit,intr-un timp foarte scurt sa-mi schimbe toate perspectivele de viitor,sa-mi stearga din minte orice definitie a cuvantului "singur",sa-mi aduca zambetul pe buze si vanatai curcubeice pe corp.

si tocmai pentru ca mi-a fost asa de greu,ma rog ,acum,cerului si-universului,lunii si destinului sa-mi tina acea fiinta pe cararea de care m-am atasat asa de repede.ma rog sa nu-mi mai fie intoarsa lumea pe dos,ma rog sa nu ma mai trezesc singura-n salteaua de pe jos.ma rog sa nu-mi mai petrec zilele intr-o amaraciune cu gust de cafea fara zahar,incercand sa renunt la impulsivitate,dorindu-mi sa nu-mi fac bagajele ca sa fug acasa.ma rog sa-si redeschida mintea si ochii,urechile si sufletul,la fel cum o facea cand venea oriunde eram,indiferent de ora,spatiu si oamenii ce-l umpleau,cand isi scria numarul meu in palma,ca sa nu-l uite.cand se rusina pentru ca-i priveam ochii cu atentie.

ma rog sa revina totul la normal si sa-mi gasesc somnul,dimineata,dupa ce noapte-a fost scufundata-n gemete.