ploua afara cand l-am cunoscut si mi-era frig.vroiam sa intru in vorba cu el,sa vad de ce sta la masa mea,de ce ar trebui sa-l cunosc,de unde a aparut.momentul in care mi-am pierdut cuvintele au fost imediat urmatoare,intrebarilor mele.raspundea la fel cum as fi raspuns eu,daca m-ar fi abordat.mai spre dimineata,ne-am urcat toti patru intr-o masina,si-am ajuns intr-o casa. culoarea parchetului si-a peretilor m-a fascinat intr-un mod aparte,un simt izvorat parca de nicaieri.si-eram nervoasa si plouata,in casa omului ce mai devreme statea la masa mea,tacut.din senin,ne-am trezit vorbind si razand.nu mai vroiam sa plec acasa.
sentimentul a ramas.nu m-as mai intoare acasa niciodata.
***
teroarea domina casa si nu doar cea pe care-am lasat-o acum aproape un an.teroarea acopera orice alta casa,cu dulcele parfum al ocrotirii si comfortului.exista prin prezenta nemateriala a fizicului,prin sufletul si spiritul lasat sa colinde camerele,paturile si pernele.
toarea incepe si exista-n casa,casa draga.
m-as intoarce pentru petrecerile prietenoase pe care vara si-ai ei oameni veseli ,le aduc orasului mic si sufocant.m-as intoarce pentru atmosfera lor,pentru evitarile oarecum normale,pentru zambete si imbratiri cu oameni pe care nu i-ai cunoscut bine niciodata,dar tot iti sunt dragi.pentru atmosfera de exterior si plecarile subtile pana intr-un parculet ascuns.
m-as intoarce pentru durerile de cap de-a doua zi,petrecute si combatute in camera intunecata,sub baldachin.m-as intoarce pentru zilele de duminica,calde si plictisitoare.
eh,m-as intoarce si de dragul noptilor ,petrecute pe pajistile de oras,printre stele si mult fum.
m-as intoarce pentru amintiri.doar ca ele ,ca fapte sunt demult apuse.
cateodata dorinta materiala de a ma intoarce spre locul drag,e atat de mare,incat nici cele mai vii vise nu mai satura pofta.cateodata dorinta e apasatoare si distruge fiecare neuron stabil,printr-o durere greu de explicat.mainile amortesc si inima-n tepeneste,facand fiecare gura de aer,tot mai greu de luat.
toate sentimentele se inmultesc semnificativ,in momentul in care terminatiile nervoase sufletesti,trebuie impartite.atasarea si dependenta fizica de-un loc anume,de-un altul imi incarca si intuneca gandirea,printr-un alt si nou val de amintiri.cateodata corpul amorteste,in transpunerea aproape reusita ale unor momente apocalitice neuronal.gemetele sunt reproduse-n interiorul capului,si umbra corpului transpirat e apoape grea peste stratul de piele.zambetele si momentele de extaz schiteaza pe buze un zambet usor.
si-apoi totul dispare.
moment in care impartirea reintra-n joc si-odata cu ea si nevoia de a fugi de tot,in cautarea unui nimic existential.nevoia de a lasa totul in urma si de-a uita apoi fiecare clipa de glorie trupeasca si emotionala.fiecare sentiment pe care-l aveam odata,cand picioarele si vocea-mi tremurau si absenta cuvintelor nu parea un lucru major.nevoia de a uita si-a fugi de entitatea pamanteana,ce-mi permite sa-i cunosc orizontul si ma uimeste zilnic cu cate-un lucru nou.
orizont la care am inceput sa tin,de ceva vreme.intr-un mod cosmic-misterios.
si-as pleca de asta.ca sa uit c-am inceput sa tin la un orizont cu limite temporale,comunicative.
c-am inceput sa tin la un orizont ce-mi aduce aminte de al meu,c-am inceput sa-mi pierd cuvintele,asa cum am facut-o odata ,mai demult.sa invat din greseli mi se pare cea mai dificila misiune,si boala mea de drag nu poate fi remediata?
dar eu n-am sa plec.am sa raman,caci orizontul paralel imi va disparea din fata ochilor,lasandu-ma sa-mi pun intrebari despre cum va fi,cand si daca.
curajul imi lipseste,si starea pe care o simt e un deja-vu dureros.
0 comments:
Trimiteți un comentariu