homecoming.

tot entuziasmul de care sufeream pana de curand ,s-a redus la nimic.sunt acasa,beau un pahar de vin rosu,imi fumez a saptea tigara ,acompaniata de muzica ce-mi aduce aminte de toate serile minunate,petrecute-n orasul furator de minti.drumul mi s-a parut lung,parca mai lung ca niciodata si-abia pe la jumatatea lui am putut sa respir oarecum usurata.atunci am reust sa scap de toate indicatoarele ce-mi aduceau aminte de-orasul,unde sursa nelnistilor mele din ultimele doua luni,s-a nascut.

nu,nu e o intoarcere definitiva si nici macar mai de lunga durata.in mai putin de o saptamana,trebuie sa ma intorc,ca sa repet emotia inscrierii,emotia asteptarii si-a confirmarii locului.dar intoarcerea acasa,in mijloc de iulie,pe sfarsit de saptamana,mi-a cutremurat corpul intr-un mod greu de explicat.

stiu ca mi-am lasat sufletul in urma si-odata cu el si bucuria si zambetul de dimineata.stiu ca-mi va fi dor sa privesc spre deal,in amintrea zilelor si-a noptilor ce-au trecut.stiu ca cerul orasului meu e calm si niciun avion nu-i perturba linstea.am lasat tricoul alb,frumos impaturat,pe pat.am inchis ferestrele si-am plecat,sperand sa-mi revin cat de cat la realitatea pe care o impune existenta mea.mi-am amintit de acea ultima zi,de sentimentul premonitoriu usor detestabil,pe care l-am tinut in mine de cand mi-am deschis ochii ,si i-am vegheat somnul.

mi-era dor de gara si de-al ei sunet,mi-era dor de verdele din fata geamului.mi-era dor de copiii juliti ce ma saluta de parca as fi un om mare.mi-era dor de casa.