this & that

a fost o zi frumoasa,scaldata-n soare si veselie.cu zambetele pe buze am pornit la drum,incarcati de emotie ,doze si sticle ce aveau sa fie golite mai repede de rasarit.apropiindu-ne de destinatie,am simtit cu totii ca ne apropiem de paradis,un paradis cu cel mai albastru cer,cea mai verde padure si cele mai frumoase rotunjimi pe care mama natura le-a cre

at.irealitatea frumusetii locului,mi-a trezit la viata cele mai puternice sentimente de

mandrie,dorindu-mi sa-i multumesc mamei,tatalui meu,bunicilor si strabunicilor ca mi-au dat sansa sa am radacini genetice in acel colt de rai.

delirul s-a instalat rapid si ne-am lasat purtati de muzica,schimband frecvent locatiile,alergand pe campul umed peste care luna alba arunca cu sclipici.frigul ne-a rupt oasele,dar eram mult prea amortiti sa simtim vreo urma de durere.

spre dimineata,coplesite de oboseala,cu paranoia halucinanta instalata-n suflet,ne-am asezat cortul pe-un deal.am stat acolo si-am privit cum incet ,incet soarele iese de dupa dealuri si ceata se lasa usor peste orizonutul,pe care calcaseram in urma cu cateva ore.am adormit,acoperite de paturile prin care frigul intepator trecea.

dimineata,ochii-mi erau incetosati si-mi era greu sa ma plimb printre toti oamenii.am fumat doua,trei,patru tigari incercand sa-mi eliberez nodul din gat,acelasi nod din gat pe care-l simt inainte ca ceva rau sa se intample.mi-am ridicat privirea sper cer si-am inteles ca singura cale sa scap de piatra ce-mi bloca accesul aerului in plamani,e sa-mi iau ramas bun de la bucata de paradis.mi-am indesat toate lucrurile in bagajul mic si-am plecat spre casa.dupa 7 kilometri de mers pe jos,cand mainile si talpile-mi erau pline de besici si sentimentul ca sunt singura persoana de pe pamant,parea mai greu de suportat ca niciodata,salvarea mi-a iesit in cale.4 baimareni au oprit si m-au luat cu tot cu bagaje,pana acasa.am ras si-am impartit cu ei ultimele mele tigari si restul de cola cald.

cand am ajuns acasa,piatra de pe suflet disparuse,dar ecoul muzicii ramasese lipit pe timpanele mele.dupa ce m-am trezit din somnul ce-a tinut aproape 24deore,am gasit si raspunsul sentmentului de rau,pe care-l avusesem cu o zi in urma,confirmand-mi totodata teoria ,veche de cativa ani.pentru prima data insa,am ascultat de vocea nodului din gat,evitand colapsul sufletesc.