mijloc de luna cu soare de vara.mijloc de spetembrie cu vantul rece ce-mi unduieste perdelele ,de parca ar fi o pasta moale de modelat vieti.ma simt cateodata ,ca intr-un desert urban,unde ziua in amiaza temperaturile trec de limita rationalului si noaptea uit sa mai inchid balconul,iar recele noptii-mi loveste pieptul din plin.mi-e frig noaptea,dar atmosfera e la fel de placuta.
dimineata cu scortisoara-n cafea si o tigara mentonalata-n scrumiera.
telefonul suna neincetat.e mama mereu.e mama care-mi spune ca mi-a mai cumparat ceva pentru casa.cateodata imi face impresia ca a trecut de acea stare de melancolie si acum e doar extaziata ca fata ei e mare si-i poate impartasii secretele.aseara mi-a explicat cum se face un fel de mancare.ma uitam in ochii ei si vedeam un soi de sclipire nemaintalnita pana acum.un fel de mandrie.am reusit sa-mi adun rabdarea si sa o ascult.dupa un timp i-am continuat frazele ,dandu-si seama ca stiu mai multe decat isi imagina.discutia totusi,a continuatpana tarziu.
viata mea se rezuma zilnic,la astfel de discutii.seara ma inchid in camera si-mi privesc peretii,podeaua,lucrurile multe si de toate dimensiunile ,raspandite prin ea.de mai bine de o saptamana ma gandesc la ce-mi doresc cu adevarat sa-mi duc.pe retina se proiecteaza filme din viitorul apropiat,cutii pline,cutii goale,farfurii colorate,pahare rosii si cani negre.tavile de prajitura vor sta-n cuptorul incis.
la sfarsit de vara,am avut din nou acea sclipire minunata ,in care-am realizat ca toae lucrurile se rezolva intr-un mod pozitiv pana la urma.ca orice lucru,pe care mi-l doresc,vine incet-incet la mine.doar drumul lor e lung,pentru ca universul e mare si gandurile mele trebuie sa strabata mii de ani lumina.pe rand am primit tot ce mi-am dorit.ieri a fost un fel de apogeu.am reusit sa vorbesc cu acea fiinta care-mi insenineaza nu doar ziua,ci intreaga fiinta,oricat de departe ar fi.
a fost cu siguranta un lucru dupa care tanjam de foarte multa vreme.un lucru pe care mi-l doream de mult.un remediu ca sa pot trece de starea aceea de tristete in care ,m-am trezit la un moment dat,mai devreme,in septembrie.
nu stiu ce are sa mai urmeze.nu stiu cum o sa-mi continui existenta.imi plac cele doua ore petrecute zilnic la Fonomat.imi place sa studiez oamenii.la sfarsitul promotiei,am sa scriu un post imens despre ei.despre trecatori si privirile lor.la sfarsitul promotie plec de tot de aici,
la sfarsitul promotiei,inceputul va fi atat de aproape incat,la fel ca ieri,nimeni si nimic nu ma va putea demoraliza.
telefonul suna neincetat.e mama mereu.e mama care-mi spune ca mi-a mai cumparat ceva pentru casa.cateodata imi face impresia ca a trecut de acea stare de melancolie si acum e doar extaziata ca fata ei e mare si-i poate impartasii secretele.aseara mi-a explicat cum se face un fel de mancare.ma uitam in ochii ei si vedeam un soi de sclipire nemaintalnita pana acum.un fel de mandrie.am reusit sa-mi adun rabdarea si sa o ascult.dupa un timp i-am continuat frazele ,dandu-si seama ca stiu mai multe decat isi imagina.discutia totusi,a continuatpana tarziu.
viata mea se rezuma zilnic,la astfel de discutii.seara ma inchid in camera si-mi privesc peretii,podeaua,lucrurile multe si de toate dimensiunile ,raspandite prin ea.de mai bine de o saptamana ma gandesc la ce-mi doresc cu adevarat sa-mi duc.pe retina se proiecteaza filme din viitorul apropiat,cutii pline,cutii goale,farfurii colorate,pahare rosii si cani negre.tavile de prajitura vor sta-n cuptorul incis.
la sfarsit de vara,am avut din nou acea sclipire minunata ,in care-am realizat ca toae lucrurile se rezolva intr-un mod pozitiv pana la urma.ca orice lucru,pe care mi-l doresc,vine incet-incet la mine.doar drumul lor e lung,pentru ca universul e mare si gandurile mele trebuie sa strabata mii de ani lumina.pe rand am primit tot ce mi-am dorit.ieri a fost un fel de apogeu.am reusit sa vorbesc cu acea fiinta care-mi insenineaza nu doar ziua,ci intreaga fiinta,oricat de departe ar fi.
a fost cu siguranta un lucru dupa care tanjam de foarte multa vreme.un lucru pe care mi-l doream de mult.un remediu ca sa pot trece de starea aceea de tristete in care ,m-am trezit la un moment dat,mai devreme,in septembrie.
nu stiu ce are sa mai urmeze.nu stiu cum o sa-mi continui existenta.imi plac cele doua ore petrecute zilnic la Fonomat.imi place sa studiez oamenii.la sfarsitul promotiei,am sa scriu un post imens despre ei.despre trecatori si privirile lor.la sfarsitul promotie plec de tot de aici,
la sfarsitul promotiei,inceputul va fi atat de aproape incat,la fel ca ieri,nimeni si nimic nu ma va putea demoraliza.
0 comments:
Trimiteți un comentariu