Seriously just imagine the thought.
Flashing through thunderclouds in space time, barriers just
seem to dissolve as we move forth into the divine.
From dimension to dimension.
When shall I be free?
pentru prima oara in viata mea,am avut curajul sa-i zic nu.un nu gandit la rece in cateva secunde.un nu spus cu o oarecare urma de durere,dar multa,multa mandrie.nu i-am spui numai lui.mi-am spus si mie,in acele clipe.am interpretat totul,ca fiind,un ultim si eliminatoriu test al destinului.
aveam doua optuni.fie spuneam da si dadea cu piciorul unui om de care ma atasez zilnic tot mai mult,fie spuneam nu si opream orice proces de traire intr-un trecut utopic,pastrand astfel prezentul si viitorul cu dimineti insorite si imbratisari pana-n pragul sufocarii.
sunt sigura ca ,daca nu ar fi existat el-ul de care ma bucur acum zilnic,acum ar fi fost o dimineata urata si probabil ca nici soarele nu ar fi tronat pe cer.sunt sigura ca m-as fi umplut de sperante ,numai ca in urmatoarele zeci de zile sa ma secatuiesc de ele,pana in pragul depresiei.nu stiu de unde am avut curajul sa-mi intorc spatele dorintelor de altadat',viselor adolescentine.nu stiu cum de m-am oprit din vechea cursa de alergat dupa acel iepure alb.probabil epuizarea psihica si-a spus in sfarst cuvantul.
dar am reusit.balanta a tras spre noua silueta,spre parfumul pe care-l lasa pe pielea mea,spre ochii mari ce-mi surprind mereu prvirea de copil.spre diminetile cu soare,sau cele friguroase cu picuri mari de ploaie.spre serile de condus aiurea prin oras,ascultand shpongle,sau spre minutele petrecute ,in trecere,pe terasa,la o tigara,doua ,trei.un fel de noapte buna.balatanta a tras spre gemete,saruturi pe frunte si zambete si spre privirea intoarsa spre varful dealului,unde deseori sulfetu-mi traieste.
nu i-as ma zice acum si timpului,batranului meu inamic.
nu i-as zice si mamei cand ma roaga sa ma mut odata acasa.dar cum sa-i explic ei nu-ul meu?
...no more I but we,
in perfect harmony.
0 comments:
Trimiteți un comentariu