usa era deschisa in acel moment si ploaia tocmai se oprise.soarele dadea semne de viata de dupa nori,iar lumina ce intra in casa avea culoarea parului meu,proaspat vopsit.mi-am dat seama atunci,ca nici arama,nici cogneacul si nici macar rosul phoenixulu nu par a avea culoarea cu pletelor mele.doar apusul,doar lumina calda a apusul de soare ,pe sfarsit de primavara,inceput de vara.
in oglinda,departe,traieste chipul,in spatele caruia tot felul de trairi emotionale se formeaza.paranoia e stratul de baza,impletit cu frica de a nu pierde ceva,ce pare ca in sfarsit da un sens unei vieti,lipsite de fericirea aceea emotionala,pe care la un moment sau altul,toate fiintele pamantului o simt.
tigarile se sting in scrumiera si pana cand somnul isi va intra in putere,sunt sigura ca sufletul va spera la o revenre la normal.un normal,dupa o noapte in care rolul prietenei a fost inlocuit cu cel de mama.in interiorul meu,o fiinta extraterestra vede intreaga situatie ca fiind un mare efort fizic,depus pentru un nimic definit doar de timp si spatiu.patura usoara,de puf,pare sa-i fie grea si la fel si intregul proces de vopsit si aranjat.dar exista,exista o sclipire a unei fiinte temporare,ce induce-n eroare extraterestrul.paturile cu care a fost invelit trupul,sarutul pe frunte,statul de veghe intrega noapte,culoarea apusului de soare.spre un viitor si un prezent.toate spre un viitor incert si-un prezent dulce-amarui.
0 comments:
Trimiteți un comentariu