Mellon Collie and the Infinite Sadness (part two.)

Junebug skipping like a stone
With the headlights pointed at the dawn
We were sure wed never see an end to it all
And I dont even care to shake these zipper blues
And we dont know
Just where our bones will rest
To dust I guess

incep sa cred ca nu prea am noroc.adica nu.nu cred asta.stiu deja.iar se intampla ceva dubios in univers.am fost respinsa la publicitate pentru ca "nu a completat toate optiunile".contestatia asteapta sa fie depusa,pentru ca fisa de inscriere a fost completata perfect si verificata de mine de trei ori si pe deasupra si de cei din comisie.mi se pare o absurditate.daca e sa raman respinsa atunci sunt CRPista.nu e absolut deloc ceea ce-mi place,dar eh.asta e.voi fi colega de facultate cu miss Sunshine si ne vom motiva sa mergem la cursuri.ha!

meanwhile incers sa ma gandesc ca exista un motiv bun sa nu studiez ceea ce vreau.am visat intr-o noapte ca e 2012 si salvez lumea.si acum ma gandesc ca ar fi un motiv bun sa fiu aceasta Bruce Willis a flmului meu,pentru ca nu pot sa trec intr-o alta cale a existentei fara ca viata pe care o duc acum sa fie implinita,macar intr-un domeniu.simt eu ca nu poate sa fie asa.e imposibil!
e bine,e bine,E BINE.ma bucur sa privesc sau sa ascult oamenii care au avut succes.ma impulsioneaza.sunt darmata psihic,dar nu vreau sa recunosc asta.ascult 1979 de la The Smashing Pumpkins si cred ca tonalitatea vocii si a muzicii e limba sufletului meu.
intr-o zi totul va fi bine.dezechilibrul universului meu e doar temporar.nu e prima oara cand se intampla...

***

ultima zi dintr-o saptamana tulburatoare,plina de aventuri si drumuri,plina de plans si melancolie,plina de zambete si capete prin nori,usoare ca baloanele cu heliu.nu mai pot sa raspund la intrebarea "cum ti-a fost admiterea?" pentru ca ma scarbeste domeniul.am inteles din momentul in care am vazut lucrari mai proaste ca ale mele,ca fiind admise,despre ce e cu adevarat vorba..nu vreau sa ma laud ,nu vreau sa fiu inteleasa gresit,dar eu stiu ca aveam sanse sa intru.asta,binenteles daca legile standard ar fi respectate si aplicate corect.dar in romania pana si talentul e pe pila sau pe bancnote.
tin minte ,dintr-o discutie mai veche, ca, pe bancnotele din nu-mai-stiu ce tara, se afla particule de coca ,de la cei ce prizeaza.eh,la noi,in romanica,se prizeaza spaga si pila la greu.un alt lucru de care m-am scarit.
in ziua in care mi-am aflat rezultatele am fost relativ ok.binenteles ca am avut vreo ora jumate,poate chiar doua,de chin psihic absolut si melancolie totala.dar au trecut foarte repede,aplincand diverse metode de a-mi atinge starea de neutralitate fata de lumea reala,imbecila si intrarea in misterul universului si al legilor sale.
mi-e bine.m-am obisnuit cu ideea si imi mai acord o zi sa ma gandesc daca vreau sa incerc,sau nu, la toamna sansele.nu mi-as petrece restul verii mergand inca la cursuri sau desenand noaptea.nu mai pot si nu mai vreau.sunt epuizata psihic.atat de epuizata,incat tot ce vreau sa fac e nimic.
vreau sa ma odihnesc,sa meditez,sa citesc o carte.singurul lucru care vreau sa tina de desen e ceea ce m-am apucat in zilele ce au trecut ,sa fac.adica sa pictez manadala.am citit foarte multa vreme despre semnificatia acestui lucru si cred ca vizual,e perfecta concordanta cu ceea ce am acum in suflet.
si ma bucur si ca inchei un weekend halucinant,petrecut fie la casa infioratoare,cu paiajeni-robot ,dar cu prispa de unde se vede cealalta parte a caii lactee,fie la chefuri unde oamenii pe care-i recunosc de-un an ,sarbatoresc.fie la soare ,pe drum spre casa,prin caldura ucigatoare,fie la cafele lungi si tigari interminabile cu mama.
mi-e somn.I need a little time for me.to sleep.and think.and sleep and think,and so so so on.
melancolia predomina,totusi.mi-e dor de oameni,de unii oameni in parte.mi-e dor de-o dimineata la mare,mi-e dor de-un drum foarte lung.mi-e dor sa fac tot ce-mi place.am sacrificat tot ceea ce ma reprezenta pentru examenele acestea,incat am uitat esenta lucrurilor.acum ma tot intreb"si ce fac acuma?".nu stiu de unde sa mai incep.cu ce sa incep sau ce sa fac mai departe.

Morphine city slippin dues down to see
That we dont even care as restless as we are
We feel the pull in the land of a thousand guilts
And poured cement, lamented and assured...