this is our road.

- mai tii minte cand eram copii ? te gandeai atunci ca asa o sa fie viata ta acum?
- da,da stii bine ca eram un copil depresiv si pesimist.
- stii unele lucruri se pot schimba.
- dar altele niciodata.am crescut..nu mai sunt copil.


si-n timpul discutiei,mi-am amintit noptile copilariei.mi-am amintit ca niciodata nu puteam dormi,ca intodeauna-mi doream sa mor cand se facea patru dimineata si eu numaram oi.
mi-am amintit vizitele la doctori,la spital,la frica constanta de sfarsiul lumii.copii sunt cei mai singuri oameni de pe pamant,cei mai expusi raului..pentru ca...pentru ca sunt inchisi in lumea lor.
am fost mereu intr-o alta lume.si cred ca asta e unul din putine lucruri care nu s-au schimbat.

ma trezesc dimineata dupa cateva ore de pseudo somn.ma trezesc pe Terra,imi beau cafeaua ,"Amigo Especial" cu doua lingurite de zahar.fumez 4 tigari in 20 de minute.
abia apoi imi dau seama,ca desi exista lucruri bune,ele sunt doar o masca.niciodata nu cred ca voi putea fi fericita si optimista pe deplin.
nu mai e chestie de vointa,e un lucru ce apartine.apartine sufletului meu.

sunt lucruri si persoane care au aparut de-a lungul anilor in viata mea,fara sa vreau.asa din senin,dintr-o provocare a sortii.
oameni care au plecat si care au ramas.
stiu ca exista doua persoane care au venit,au plecat pentru o vreme si s-au intors,ca sa ramana.
stiu asta,pentru ca o simt in toate celulele corpului meu,in fiecare neuron,in fiecare bucata a materiei spirituale.

una din ele,a aparut,a stat o vreme fara vre-o importanta anume,iar apoi din senin a disparut.

am regasit-o cand aveam mai mare nevoie de ea,cand viata mea era in cea mai adanca groapa.o grapa care parea fara fund,dar din care aceea fiinta m-a scos cu zambetul si bunatatea ei.
o fiinta de care acum,sunt nedaspartita.am jurat ca niciodata nimic sa nu ma mai desparta de ea,pentru ca e unul din putinele mele antidepreve,unul din putinele ele moive ca sa ma trezesc dimineata si sa incerc sa zambesc.

stiu ca cealalta fiinta hiperspeciala a aparut fara sa-mi dau seama.a aparut,dar am reusit sa o ignor luni bune,pana intr-o zi cand ne-am intalnit.a doua zi,parca ne stiam de o viata.
a plecat,fizic.

am pastrat legatura ,am stabilit multe,am aflat si mai multe,am ajuns la concluzia ca cineva probabil s-a jucat cu natura,si ne-a clonat,ca altfel n-am fi fost indentici in toate aspectele posibile.
ne-am reintalnit dupa cateva luni.atunci am petecut o serie de zile si minunate.dupa care,o alta vreme nu ne-am mai vazut.si cand in sfarsit ne-am regasit fizic,iarna please de mult,iar vara si soarele ne calauzeau in scurta calatorie.s-a intamplat ceva,undeva,la un moment dat.si eu si fiinta,am disparut complect din peisajul cotidian.eu depresiva,ea plecata.
cand ne-am revazut,cea mai lunga si frumoasa imbratisare s-a nascut.cu ea,si cea mai frumoasa noapte,cele mai frumoase zile si cea mai pura stare de bine. "zenul" l-am atins mereu in prezenta acelei fiinte,si cred ca si acum se intampla la fel.

dar nu,n-am avut intotdeauna zile bune.stiu ca odata,ne-am certat,atat de rau,inca n-am vorbit mult prea multe zile.dar cand ne-am intalnit,totul parea uitat.si certurile,si dependenta mea chimica,si raul dintre noi.
si asa e.un drum culminant,o serie de urcusuri si coborasuri.un drum in rampa si unul in panta.

si undeva gresim,pentru ca toata relatia care ne defineste e atat de speciala incat nimic vreodata nu-i va putea schimba felul.e speciala chiar si atunci cand,zilele negre vin cu certuri si sacasm,ironii stupide si etape depresive.

eu gresesc,pentru ca vreau mereu acum totul.nerabdarea mea e sabiciunea mea.
ea greseste pentru ca mintea-i fuge in o mie de directii.pentru ca sta la intersectie de doua drumuri si nu stie care sa-l aleaga.pentru ca alege contrasensul,marindu-mi mie doza de adrenalina si emoie.pentru ca apoi brusc trece pe banda normala,punandu-mi capat viselor.

e un soi de maschism caruia ma supun.
acelasi masochism de luni dimineata,cand contorul e iar la zero.


1 comments:

Sunaina spunea...

eu una sigur nu plec.nici daca ma bati.