flori de iasomie.

am fost azi pana la casa de vara.primul lucru pe care l-am vazut cand am deschis poarta,a fost copacul iasomie inflorit pana la cer.flori albe si miros puternic de vara,de amintiri,de zbor usor printre nori.
am lasat tot din mana si am fugit spre el,prin ploaia marunta care-mi dadea impresia ca mii de ace fine imi penetreaza pielea.am stat o buna bucata de vreme in tot visul acela,incercand sa nu ma gandesc la toate cate s-au intamplat,schimbat,stat pe loc de la ultima lui inflorire.
am fugit apoi in casa si-am pus mana pe-o foarfeca.am decupat din copac,crengute,ca sa le duc cu mine-acasa.acasa in oras,unde florile se pierd in asfalt si zgomot,in gri si-n certuri,in tensiune si-n dansuri rebele pe muzica ciudata.

...

mi se pare ca acum e foarte tarziu,ca e undeva pe la 5 dimineata.ma insel,ma las dusa de iluzia timpului.din nou,nebunul timp o ia la vale si apoi se opreste brusc.il vad ca pe nisipul din cutia verde,fin si crem,cum mi se scurge printre degete si apoi revine.

ceasca de cafea e goala.mi-era sete.mi-era pofta sa beau o cafea.sa beau o ceasca de cafea calda,ca si cum ar fi un ceai dulce de fructe,lasat la rece peste noapte.

privesc nonsensul din starea mea apatica.e un alter-ego nascut din oboseala psihica si dezmat.

ma uit la filmul de pe ploapele mele,ma uit,ma uit,ma uit si vad atatea scene cunoscute.

si totusi nu le-am mai vazut si implicit nu le-am mai trait.deja-vu ciudat,mascat de-o stare de zbor.

ma simt un balon hiper umflat,legat de pamant.ma vad dubla,tripla chiar decat eram in urma cu cateva zile.e-o iluzie absurda.

ma intorc la florile de iasomie,ma uit la ele,le miros si visez ca totusi,se poate mai bine.